Ce-nseamnă, de fapt, „tocilar”?

Distribuie!

de Alex Szollo

Îi știți, mai mult ca sigur, din filmele hollywoodiene cu adolescenți. Tipii ăia cu ochelari și fețe ascuțite, care se bâlbâie în prezența fetelor, deși știu perfect să vorbească în registrul formal al limbii – oricare-ar fi ea – la orele de curs. Sunt peste tot; fiecare clasă are unul (cel puțin în teorie). Mă refer, desigur, la așa-zișii „tocilari”.

Prin ei, cultura pop a creat un adevărat personaj colectiv. Acest (stereo)tip uman – cu a sa înclinație pentru intelect, timiditate stângace și multitudine de hobby-uri considerate excentrice ori depășite de către „tipii cool” – începe să câștige teren.

Desigur, și românii au definiția lor pentru acest termen. De la nenea DEX citire: „Elev care învață lecțiile în mod mecanic, fără a pătrunde în esență”. Dacă e să mă întrebați sincer, definiția românească a tocilarului denotă un personaj cumplit de idiot. Dacă înveți mecanic, înseamnă că de fapt nu înveți, căci asta ar presupune să și rămâi cu ceva. Potrivit acestei definiții, eu unul nu mă număr printre tocilari. Nu suport genul de oameni care cred că dacă pot cita pe de rost orice manual, sunt automat considerați deștepți.

Când vine vorba însă de definiția „transoceanică”, se schimbă treaba. Să vedem: ochelari. Check. Față ascuțită. Check. Faza cu bâlbâiala în fața fetelor nu pot spune că „îmi iese”, mă simt OK vorbind cu oricine. Însă, ca și în cazul „nerzilor” de-afară, pot declara cu mâna pe inimă că hobby-urile mele nu sunt considerate „cool” de toată lumea (nu, nu merg la întruniri de fani Star Wars și nu am jucat în viața vieților mele Dungeons & Dragons).

Citesc însă ca un obsedat, multe din cărțile mele favorite ar putea fi folosite fără probleme ca mijloace de auto-apărare (imaginați-vă cum ar fi să-ți iei un The Stand de Stephen King în cap). Nu citesc însă doar literatură „de gen”, cum i se spune în ziua de azi, îmi place și un Hugo sau un Dickens. Pe lângă asta, n-am habar de muzica „cool”, aia cu versuri puține și beaturi repetitive –  Elvis, Michael Jackson, Guns N Roses,  fiind la ordinea zilei la mine-acasă, cu un pic de Bon Jovi, Queen sau adorabil de ramolitul Ozzy Osbourne. Urmăresc cu același entuziasm filme „comerciale” cu supereroi și producții de Oscar. A, și pe lângă toate astea, pasiunea mea pentru wrestling nu mai e un secret (vedeți primul meu articol de pe Gen90). Tipii ăia care se bat și nu prea au reușit să-mi câștige respectul, fiind, așa cum spuneam în acel prim articol menționat, o combinație de staruri rock, actori (nu de calibrul celor de film sau teatru) și iluzioniști.

În concluzie: sunt sau nu tocilar? După DEX – nu. După mine și Uncle Sam ...oooo,da (ȘI CE-I RĂU ÎN ASTA?)

Sursa foto: photopin

Taguri

Arhiva

One Comment

  1. Celcareuraste
    February 2
    Reply

    ASA, SI ?

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*