Carnavalul deşertăciunilor

Distribuie!

de Violeta Dobre

Lumea poate fi comparată cu multe lucruri, dar una dintre cele mai valide comparaţii este atunci când ne gândim la ea ca la un carnaval unde defilăm, protejându-ne aprig măştile; o imensă scenă de teatru unde trebuie să jucăm sute de roluri în fiecare zi.

Aşa suntem construiţi, purtăm cu noi toate aceste măşti sociale ale rolurilor pe care le avem de îndeplinit: părinte, soţie, soţ, elev, angajat, şomer, student, doctor, gunoier, etc... Dar ele nu ne definesc. Omul de dincolo de ele, cu pasiunile şi ambiţiile sale, cu tumultul, angoasele şi bucuriile sale nu poate fi definit de nicio etichetă. Dar nu mai avem timp să privim dincolo de aceste măşti, judecăm poate prea repede ceea ce arată ele, fără să ne gândim la nişte cuvinte înţelepte pe care le-am citit când eram mici, când Micul Prinţ al lui Exupery ne-a făcut să vrem şi noi o planetă a noastră: „Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi.”

Ne purtăm măştile cu mândrie, frică sau încăpăţânare, datorită convenţiilor sociale, dar mai ales datorită securităţii oferite de ele. E mai uşor să ne înfăţişăm lumii aşa, decât dezgoliţi de secrete. Un zâmbet fals poate păcăli pe mulţi. Şi ce ar fi o lume în care am umbla cu toţii pe străzi exact aşa cum suntem? Un loc grotesc, plin de creaturi însângerate, de monştrii urii, ai fricii, ai ratărilor noastre; un loc unde am urla cu toţii, în lipsa măştii-scut; un spital de nebuni.

Însă, în această ascundere, nu doar ne protejăm – uneori, şi ce păcat! – ţinem ascunse şi lucrurile frumoase din noi, lumina, diafanul. Ne temem să oferim zâmbete reale, să îndrăznim să râdem atunci când simţim asta, să strigăm entuziasmaţi: „Asta îmi place, mă transformă într-un artist, mă face să dau tot ce e mai bun din mine!”. Protejându-ne de furtuni, uităm să ne lăsăm scăldaţi de lumina soarelui.

Şi astfel, rătăcim cu toţii în acest carnaval al deşertăciunilor, unde niciodată nu poţi şti ce e real şi ce e fals, şi unde cele mai groteşti măşti sunt cele pe care le purtăm noaptea, înainte de culcare, când rămânem singuri, pentru a ne proteja de persoana de care ne e cel mai teamă: de noi înşine.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*