Amintiri din bagaje: vibrația misteriosului Cluj-Napoca

Distribuie!

Text & Foto de Cătălina Ciobanu

Cluj-Napoca – sau poate cea mai grozavă experiență din ultima vreme. Cu pași timizi și planuri mărețe, pun Clujul la cale în agenda din care nu lipsește nicio consemnare. Timorată, inițial, la gândul de a pleca singură în această aventură palpitantă, mă încurajează ideea de a revedea frumusețea misterioasă a orașului, de a reasculta povești, de a întâlni oameni faini – pe a căror fețe mă întâmpină zâmbete largi și relaxate – care mereu își vor găsi timp să îți facă nu doar o poză și să se preocupe dacă te-au lămurit cu adevărat cum să ajungi la obiectivul vizat.

Un drum de 10 ore se poate dovedi plăcut dacă ai compania potrivită, iar cele 2 ore întârziere ale trenului mi-au reamintit că trăiesc într-o Românie în care se cere mult și se lucrează insuficient, se dorește considerabil și se obține puțin.

Orașul m-a îmbrățișat prin atmosfera caldă de august, iar clădirile încărcate de povara istoriei parcă îmi șopteau enigmele unei istorii zbuciumate. Atrasă de misterul străduțelor întortocheate, m-am pierdut în poveștile construcțiilor de secol XVIII, un punct bun de plecare fiind Bulevardul Eroilor, unul dintre arterele principale ale orașului, și totodată, șansa contemplării unor clădiri arhitectonice incomparabile.

Pentru că tot am ajuns pe aceste meleaguri fascinante ale Clujului, era musai să vizitez Parcul Etnografic „Romulus Vuia”. Pentru mine a fost o deconectare bruscă de la contemporan și o aterizare în lumea atelierelor meșteșugărești de odinioară. Gospodării tradiționale, monumente de arhitectură populară, port tradițional, dar și modul de viață al strămoșilor noștri (de exemplu, cum obișnuiau să păstreze brânza sau să coacă cea mai sănătoasă pâine) le-am descoperit într-o după-amiază plăcută de august, pe o suprafață de peste 70 de hectare, cât se întinde parcul.

Peregrinarea mea în lumea fascinantă a orașului a continuat cu Grădina Botanică, o oază de verdeață și desfătare a simțurilor, unde într-o sâmbătă seara m-am delectat cu un minunat concert de muzică clasică, îmbinând cu succes auzul și vizualul într-o seară exlozivă pe acorduri de Handel și Mozart.

Biserica Piariștilor, Parcul Central, Cetățuia, Piața Unirii, Teatrul Național, alături de multe alte obiective sunt doar câteva dintre cele pe care nu le-am putut rata, într-un oraș care oferă, și totodată  primește de la oameni mult. Cuvintele ar fi puține să descriu o săptămână plină de activitate, oameni noi, experiențe faine, poze multe.

Cluj-Napoca este impresionant prin grandoarea clădirilor, căldura oamenilor și nota europeană care guvernează orașul. Curățenia străzilor, lipsa câinilor, dar și faptul că mașina de RATUC – Regia Autonomă de Transport Urban Călători are propria bandă (iar acest lucru se respectă), sunt doar câteva din aspectele de la care și Bucureștiul are de învățat.

Pentru că frumusețea se simte, se respiră, se trăiește. Și sper să mă bucur cât de curând de frumusețea acestui oraș viu, un clasic bătrân, care pulsează energie și în care nu ai timp să te plictisești.

Drumul spre casă a părut mai lung decât la sosire, urmat de aceeași întârziere, într-un vagon unde lupta pentru a respira în parametri normali era cruntă. Se subînțelege, fără aer condiționat la peste 37 de grade, împărțind puținul oxigen rămas cu alți câțiva la fel de leșinați ca tine nu pare simplu. Și nici nu e, de fapt. Nădăjduiesc, însă, ca în viitorii ani să se investească cu adevărat într-un drum feroviar București-Cluj Napoca în care să nu ai nevoie de 12 ore pentru cei aproape 450 de km de parcurs.

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*