The Weekend MacGuffin: Între vechiul haos şi noua aşteptare

Distribuie!

de Cosmin Acatrinei

It’s not a fuckin’ book! It’s a weapon! A weapon aimed right at the hearts and minds of the weak and the desperate.” (Carnegie, The book of Eli)

Religia este ca fumatul. Precum unii aderă la cele vehiculate de către dogma religioasă, în timp ce alţii consideră aceste lucruri lipsite de logică, în totalitate sau într-o anumită proporţie, tot astfel există şi nefumători, şi cei care fumează regulat sau ocazional. Există chiar o asemănare majoră şi în atitudinea celor două categorii de oameni. Pe de-o parte îi avem pe cei credincioşi şi pe nefumători, care încearcă în permanenţă să-şi convingă semenii de avantajele deciziei lor, iar pe de altă parte îi avem pe atei si pe fumători, care nu încearcă niciodată să îi convingă pe ceilalţi de modul lor de viaţă. De câte ori auzi un ateu care încearcă să te determine să renunţi la ceea ce crezi în materie de religie, sau un fumător care să depună o muncă de convingere pentru a te apuca de fumat? De ce am făcut această comparaţie, pe care mulţi ar considera-o hazardată? Deoarece există o aroganţă a omului care se adăposteşte sub un scut al unei convingeri, considerată bună prin fereastra spartă a societăţii, şi de sub protecţia căruia îşi etalează cu mândrie decizia, în special în faţa celor pe care el îi consideră inferiori, nefiind de aceeaşi parte a scutului.

Arma principală a celor care stau sub adăpostul religiei creştine, este Biblia, Sfânta Scriptură a creştinismului, cea care conţine, sau ar trebui să conţină toate argumentele necesare unei înţelegeri a conceptelor de bază ale acestei religii. Fiecare religie în parte se mândreşte cu o astfel de carte în care se regăsesc diverse reguli specifice religie respective, sau viaţa diverşilor profeţi, fie că se cheamă Coran, pentru musulmani, Tora şi Talmudul pentur evrei, sau Biblia pentru creştini. Biblia, împărţită în două mari părţi, Vechiul şi Noul Testament, îşi dezvoltă subiectul începând de la geneza lumii de către Dumnezeu în şase zile, crearea şi izgonirea omului din Eden, înmulţirea seminţiei umane şi aşteptarea unui Mântuitor, care este profeţit că va înlătura păcatul strămoşesc ce a determinat izgonirea din Rai, naşterea fiului lui Dumnezeu, viaţa şi patimile sale, moartea, învierea şi aşteptarea reîntoarcerii sale, moment în care se va produce Apocalipsa, şi totodată Judecata Finală. De ce este această carte o armă?

Cel mai bine este explicat acest lucru în pelicula fraţilor Hughes, The Book of Eli, care are acţiunea plasată într-un spaţiu post-apocaliptic în care omul revine la haosul primordial, zbatându-se să îşi recapete stadiul de dinainte de distrugerea civilizaţiei. Deşi plot-ul filmului nu este unul care să iasă din standardele unui scenariu tipic hollywoodian, elementul-cheie al acestuia este încercarea de manipulare în masă cu ajutorul Bibliei. Această carte devine căutată doar pentru valoarea ei de control a maselor, cu ajutorul căruia personajul Carnegie, prototipul omului care este într-o permanentă goană după putere, doreşte să-şi controleze semenii. Motivaţia dorinţei sale de posesie a acestei cărţi este faptul că doar folosind cuvintele scrise în ea, poate convinge întreaga populaţie rămasă pe planetă că el deţine unicul adevăr, creând astfel o nouă religie care să îl transforme într-un dumnezeu cu chip uman.

Aşadar scopul religiei este văzut de unii drept un mod camuflat de manipulare al unor minţi care îşi găsesc în ea un loc de evadare din tumultul vieţii. În melodia lui John Lennon, Imagine, acesta încearcă se creeze un soi de utopie, care presupune pace mondială şi instaurarea unui regim de fericire în care omul nu este întinat de nicio pată a caracterului vicios care îl defineşte. Încă din debutul melodie sale, Lennon încearcă să rupă barierile care îl limitează pe om între bine şi rău, respectiv raiul şi iadul, şi propune dizolvarea acestor concepte care îl încătuşează pe om într-o permanentă stagnare a spiritului, nelăsându-l să se bucure de fiecare moment al vieţii sale. Cea mai importantă dizolvare este cea a religiei, care este asociată cu un obiectiv pentru care se fac sacrificii umane, şi a cărei eliminare din filonul conştiinţei ar duce către o pace colectivă.

Dacă ar fi să visăm, precum admite şi Lennon în piesa lui, la un ideal al unei entităţi supreme care să vegheze asupra tuturor fiinţelor, de ce nu o putem avea în afara unei religii? De ce e nevoie de o armă şi un scut pentru a crede cu adevărat în ceva, şi mai presus de toate, de ce e nevoie de nişte reguli? Iată nişte întrebări care ies puţin din sfera manipulării şi a conspiraţiilor care sunt vehiculate în legătură cu diversele religii, al căror răspuns, însă, este deja cunoscut pentru cei care au ales să evadeze din menghina unei stări decadente, care nu-ţi permite să vezi ce se află dincolo de câteva cuvinte pe hârtie.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

2 Comments

  1. Mihai Maruseac
    August 11

    Dimpotrivă, sunt mulți atei care consideră că este datoria lor de atei să critice și să atace precepte religioase sau Biserica.

  2. August 11

    Mihai, daca exista atei care ataca religia, o fac in principal fiindca e bazata pe niste argumente care sunt lipsite de logica. Dar nu de critica vorbim aici, ci de incercarea de a te atrage in barca unuia sau altuia. Mai rar vezi un ateu convins care sa iti zica: ” Daca nu iti parasesti credinta, ceva nasol de tot ti se va intampla!”, in timp ce viceversa ateii sunt mereu supusi unei amenintari molocome: “Daca nu aderi la credinta noastra, o sa arzi in Iad!” Asta e diferenta de care spuneam. 😀

Comments are closed.