Havana, Cuba. Perceput drept un teritoriu al numeroaselor lupte de guerilla din timpul revoluţiei lui Fidel Castro şi Che Guevara, spaţiul cubanez este totodată un locaş al artelor, printre care bucătăria, muzica bună şi dansurile celebre, precum salsa sau rumba. Articolul muzical al acestei săptămâni ne poartă pe tărâmurile însoritei insule caraibiene, unde muzica bună este la ea acasă, pe străzi sau în diferitele localuri cu orchestre.
Albumul Buena Vista Social Club a apărut la sfârşitul anilor `90 ca urmare a străduinţei chitaristului american Ry Cooder de a răsplăti talentul unor muzicieni extrem de talentaţi ai Cubei, care s-au făcut remarcaţi în mod special prin cântecele lor din cadrul clubului Buena Vista Social Club, unde orchestra era cea care îi dădea parfumul muzical specific Cubei de sfârşit de secol XX. În cadrul acestui album, putem număra treisprezece muzicieni ai elitei cubaneze, numele cele mai importante fiind Compay Segundo, Rubén González şi Ibrahim Ferrer.
Dar destul cu istoria albumului şi a Cubei, deşi în câteva cântece a membrilor orchestrei Buena Vista se pot observa clar influenţe ale personalităţilor şi evenimentelor petrecute în acea perioadă pe teritoriul cubanez. Să trecem aşadar la muzică, pe ritmuri de son, un stil muzical atât de îndrăgit în Havana, mai precis la prima piesă a acestui album.
Melodia de debut a albumului, Chan Chan, reprezintă dualitatea iubirii, care este simultan puritate şi dorinţă carnală. Tânărul Chan Chan, îndrăgostit fiind de Juanica, pleacă împreună cu aceasta într-o căutare a plajei perfecte cu nisipul necesar unei viitoare case, străbătând un traseu care este repetat cu insistenţă pe tot parcursul melodiei. Tandemul dragoste pasională – ruşinea tânărului îndrăgostit creează o notă de duioşie care-l învăluie pe tânărul Chan Chan, în ciuda înflăcărării sale la vederea unduirilor ispititoare de sub rochia Juanicăi.
Albumul continuă cu piesa De Camino A La Vereda, al cărei sfat de a nu te abate de la drumul pe care ţi l-ai fixat în viaţă pentru a o lua pe calea cea mai uşoară, se repetă halucinant pe tot parcursul melodiei. Stilul acesteia, liniştit şi uniform, fără mari diferenţe ritmice, reuşeşte să te arunce într-o transă în care ţi se repetă încontinuu: Nu părăsi strada pentru a o lua pe trotuar.
Pe sunetele maşinii de pompieri, a cărei sirenă intervine intermitent pe parcursul melodiei El Cuarto de Tula, fiecare dintre membrii orchestrei Buena Vista trebuie să îşi transforme muzica într-o modalitate de opri incendiul care a cuprins dormitorul celei supranumite Tula, în neglijenţa ei de a lăsa o lumânare aprinsă înainte de a se duce la culcare.
După aceste melodii, urmează o pauză instrumentală, interpretată magistral la pian şi trompetă, Pueblo Nuevo, al cărei nume pare destinat să reînnoiască stilul muzical într-unul specific unei romanţe spaniole, în piesa următoare, Dos Gardenias, pe a cărei ritmuri molatece se ţese plăpânda poveste de dragoste, având drept laitmotiv florile de gardenie. Deşi în prospeţimea lor primăvăratecă pot fi simbolul înfiripării iubirii între cei doi îndrăgostiţi, sau cel al căldurii unui sărut pe care nici un alt iubit nu i-l mai poate da fetei, acestea vor ajunge să moară, simbolizând ofilirea pasiunii când toamna dragostei lor îşi face simţită prezenţa.
Continuând într-un registru nostalgic, piesa următoare, Y tú qué has hecho, aduce cu sine un reproş pe care i-l face un copac unei fete care şi-a scris numele pe scoarţa sa. Fiindu-i atât de pasional scrijelit sufletul cu numele tinerei fete, acesta îi oferă o floare, pe care însă aceasta o pierde cu indiferenţă, spre marea tristeţe a celui ce i-a păzit cu adoraţie, numele gravat adânc în trunchiul său. Ritmul suav şi plin de un regret mult mai accentuat decât în piesa Dos Gardenias se repetă în melodia Veinte Años, în care se simte durerea îndrăgostitului care-şi aduce aminte de iubirea sa din tinereţe, iubire care s-a ofilit în cei douăzeci de ani care au trecut de la despărţire, şi a cărei prezenţă în sufletul celui ce o rememorează este asemănată cu o bucată de suflet ce este nimicită fără milă.
Ritmul următoarelor două piese, El Carretero şi Candela este unul plin de voioşie şi exuberanţă, unul despre încercarea omului de a-şi găsi rostul în lume şi de a se aşeza la casa lui, iar cel din urmă despre flăcările sexualităţii în cel mai ludico-freudian stil posibil. În cel din urmă revine motivul maşinii de pompieri din El Cuarto de Tula, cea care ar trebui să-i stingă protagonistului flăcările pasiunii ce-i inundă inima la vederea unei femei voluptoase.
Nostalgia revine în Amor de Loca Juventud, în care îndrăgostitul realizează că dragostea sa inocentă este răsplătită doar de o dorinţă carnală a celei pe care o iubeşte, care caută în el doar focul unei iubiri din tinereţe, pentru a se transforma într-un elogiu adus frumuseţii si perfecţiunii celui mai nobil sentiment în Orgullecida şi Murmullo.
Albumul se încheie cu un solo la pian al lui Ruben Gonzalez, care poartă titlul albumului, Buena Vista Social Club şi cum nu se poate mai bine, cu o reinterpretare a imnului naţional al Cubei, La Bayamesa, păstrând totuşi înflăcărarea şi dăruirea, caracteristici specifice poporului cubanez.
Vă las acum să ascultaţi într-o după-amiază însorită sau într-o seară răcoroasă melodiile acestui minunat album al celor mai buni muzicieni ai Cubei, nu înainte de a vă menţiona melodia mea preferată a acestei orchestre, un elogiu adus unui mare simbol al poporului cubanez, Che Guevara, Hasta Siempre Commandante.
Sursa foto: Wikimedia.org
