Literatura şi filmul. Douǎ domenii atât de diferite şi totuşi intersectate în atât de multe planuri încât formeazǎ aceeaşi pânzǎ de pǎianjen ce ne prinde, unul câte unul, ca pe nişte insecte naive şi curioase.
Unul se confruntǎ cu probleme ideatice, cu secvenţe zugrǎvite în creierul cititorului, cu personaje ce te scot din viaţa cotidianǎ şi te aruncǎ într-un şuvoi de gânduri, planuri, conspiraţii, fǎrǎdelegi. Celǎlalt îţi creeazǎ un grafitti neconvenţional pe retinǎ, te transformǎ într-o substanţǎ solubilǎ cu materialul pânzei de cinematograf, te macinǎ şi te transformǎ într-un produs finit şi sclipitor. Clar, cele douǎ domenii au mania posesivitǎţii într-un mod în care nu-i dau cititorului, respectiv spectatorului, nici cea mai micǎ şansǎ. De ce ar da-o? De ce s-ar transforma în nişte traseiste care sa meargǎ pe ideea avangardistǎ: „Arta s-a prostituat!”. Nu! Arta înrobeşte. Arta îţi oferǎ cu mǎrinimie posibilitatea sǎ îi fii un preasupus vasal, oferindu-ţi în schimb catharsis în grame, necesar supravieţuirii tale în lumea „chimericǎ”.
Cele doua creeazǎ un stil de viaţǎ unitar pe care doar un om de artǎ, dupǎ îndelungi cercetǎri şi scrijelituri cu „degetele de la mâna stângǎ”, l-ar putea asimila. Cochetând de la o vârstǎ fragedǎ cu ambele domenii, am ajuns la concluzia cǎ sunt la un nivel de amator care îmi permite sǎ îmi exprim cu nonşalanţǎ „opiniunile”, cum ar zice Sterne. Dupǎ cum putem observa cele douǎ stiluri se întrepǎtrund într-un mod extrem de bizar în ultimii ani, fapt apreciat mai mult sau mai puţin de criticii ambelor tabere. Unii îşi exprimǎ nemulţumirea pentru lipsa de idei originale, care sǎ aducǎ ceva nou pe firmament. Considerând cǎ au ajuns sǎ se facǎ filme dupǎ cǎrţi de succes, cǎrţi dupǎ filme de succes, şi bomboana de pe tort/colivǎ, jocuri video dupǎ ambele genuri, aceştia par sǎ aibǎ un punct de vedere sǎnǎtos. Nu sunt îndeajuns de dotaţi cu imaginaţie marii scriitori şi regizori încât sǎ vinǎ cu idei proprii?
Existǎ şi tabǎra pro transfer de idei între aceste genuri de artǎ, stabilind cǎ aşa cum în spatele fiecǎrui om de succes, existǎ o femeie puternicǎ, tot aşa şi în spatele fiecǎrui film de proporţii trebuie sǎ existe o literaturǎ de succes. Fiecare propune argumentele sale, ajungând sǎ se batǎ cu pumnul în piept pentru a-şi apǎra convingerile. Exemplele pe care aş vrea sǎ le ofer pentru fiecare tabǎrǎ sunt numeroase şi probabil ar umple o revistǎ întreagǎ, timp de un an întreg. Eu însǎ mǎ voi opri la a menţiona câteva faimoase exemple de filme ce au curs prin fasciculul luminos al proiectoarelor de cinema şi care au introdus acel joie de vivre printre cinefilii worldwide.
În secţiunea filme care nu s-au inspirat din beletristicǎ voi aduce drept mostrǎ filmele regizorului Quentin Tarantino. Celebrele sale Pulp Fiction sau Reservoir Dogs au produs isterie în anii `90, la fel şi mai puţin cunoscutele sale opere de artǎ: Four rooms sau Jackie Brown. În anii 2000 el revine în prim-plan cu Kill Bill sau Inglourious Basterds, toate acestea precum şi restul incredibilelor sale filme aducând originalitate şi un nou suflu cinematografiei hollywoodiene. QT caracterizeazǎ filmele ca fiind „religia sa” iar acest lucru nu-i poate aduce decât cuvinte de laudǎ din partea criticilor de film, în ciuda stilului sǎu nonconformist.
Filmele de succes insipirate din cǎrţi de succes au o poziţie solidǎ în topul celor mai bune filme fǎcute pe plan global. Numai într-o micǎ pauzǎ de gândire gǎsim numeroase exemple precum Lord of the rings, Harry Potter, The Godfather, No country for old men, Shawshank Redemption, Schindler’s list, Full Metal Jacket şi probabil alte câteva sute pe care timpul şi spaţiul nu-mi permit sǎ le adun pe toate într-un singur loc.
Experienţa trǎitǎ în spaţiul sec al literelor devine acum o realitate aproape tangibilǎ, veţi spune, un vis candva trǎit cu ochii larg închişi (Eyes Wide Shut) este materializat acum într-o experienţa unicǎ. De cele mai multe ori aşa este, însǎ cum viaţa nu se tot saturǎ sa îţi arunce lǎmâi când ţie ţi s-a acrit de limonadǎ, tot aşa şi aceastǎ experienţǎ îţi poate distruge şansa de a te bucura consecutiv de aceste genuri. Primul şi sper singurul exemplu care îmi vine în minte este Fight Club, cǎruia i-am savurat fiecare secundǎ, fiecare replicǎ, fiecare personaj din film, pânǎ am aflat cǎ existǎ şi cartea. Sǎracul Palahniuk mǎ tot îndemna sǎ mǎ ospǎtez din opera sa, de altfel de o valoare incontestabilǎ, dar sǎtul fiind, nu am putut sǎ o apreciez la adevǎrata sa valoare.
Astfel, Arta devine un pǎianjen. Te ademeneşte, te hipnotizeazǎ, te învǎluie în plasa sa de vise şi te devoreazǎ cu o poftǎ pantagruelicǎ. Deşi ambele genuri formeazǎ plasa acestei înfiorǎtor de tandre arahnide, combinaţia lor, ca o sabie a lui Damocles, te poate introduce într-un cadru atât de sublim încât te vei trezi fugǎrit de un Minotaur în labrintul ei clişeizat.
Acatrinei Cosmin
Sursa foto: wikimedia.org
