de Bogdan Preda
(Partea I: Culisele declanșării Războiului rece,
Partea a II-a: Teorii cu privire la izbucnirea Războiului Rece)
Blocada Berlinului
Posibilitatea unui conflict între SUA şi URSS a apărut imediat după cel de-al doilea Război Mondial, în timpul blocadei Berlinului, când teritoriul german – şi, în special, Berlinul – au fost împărţite în patru zone de ocupaţie între puterile învingătoare. O serie de reforme impuse de occidentali, printre care unificarea celor 3 zone din partea de vest, includerea teritoriului în planul de asistenţă Marshall, precum și transferarea puterii către autorităţile alese ale germanilor, au dus la decizia Uniunii Sovietice de a interzice accesul terestru către Berlinul Occidental, pe 24 iunie 1945[1]. Astfel, în mai 1949, pe harta Europei apar două state germane: Republica Federală Germană, cu capitala la Bonn, şi Republica Democrată Germană, cu capitala în Berlinul de est.
Încă de la începutul acestei perioade, Stalin își dorea impunerea controlului comunist asupra întregului Berlin. Pentru a evita izbucnirea unui conflict, SUA recurge la aprovizionarea pe calea aerului. Acest procedeu a purtat numele de podul Berlinului. Podul aerian asupra Berlinului a reprezentat apogeul mandatului lui Truman.
Războiul din Coreea
Conform tradiţiilor sale antiimperialiste, SUA va favoriza apariţia statelor independente din Estul şi Sud-Estul Asiei. În ceea ce priveşte Coreea, aceasta se va împarţi în două regiuni, Coreea de Nord – condusă de comuniști (Kim Il Sung) și Coreea de Sud – cu un regim pro-american[2]. Stalin dorea să ţină sub control Japonia, aflată sub ocupaţie militară, dar şi Republica Populară Chineză. Ca urmare a sprijinului oferit de URSS, Coreea de Nord invadează partea sudică a Coreei, încercând să unifice militar Peninsula în 1950. În acest moment, O.N.U. decide să încerce estomparea conflictului și se hotărăşte ca armatele aliate să fie puse sub conducerea generalului american Douglas MacArthur. Armatele aliate reuşesc să răstoarne situaţia, nord-coreenii fiind respinşi spre graniţa cu China.
Implicarea Chinei în conflict a ridicat gradul de periculozitate al acestui război. MacArthur solicita Washington-ului dreptul de a folosi bomba atomică, dar, de teama izbucnirii unui război nuclear între URSS şi SUA, aceasta din urmă a preferat să încheie armistiţiul de la Pam-Mun-Jom[3]. În urma acestui conflict, Coreea va rămâne divizată până în zilele noastre.
Criza rachetelor din Cuba
În 1959, Fidel Castro reuşeşte să îl îndepărteze de la putere pe dictatorul Fulgencio Batista. Devenind noul conducător al republicii, Castro cere ajutor de la SUA pentru implementarea planului Marshall în Cuba. Acest plan avea menirea să ajute statul cubanez să recupereze decalajul dintre Cuba şi ţările dezvoltate. Izbindu-se de un refuz, Castro ia hotărârea să naţionalizeze societăţile americane din insulă şi își îndreaptă atenția către Uniunea Sovietică. Debarcarea din Golful Porcilor din 1961 a fost o încercare de contrarevoluţie organizată de americani, care, însă, a eşuat. Ca urmare a acestei acțiuni, în octombrie 1962, sovieticii au amplasat pe teritoriul Cubei rachete cu rază medie de acţiune, care, însă, au fost descoperite de un avion american de spionaj, fapt ce va produce cea mai gravă criză a războiului rece. Vasele sovietice care veneau spre Cuba au fost blocate în larg de SUA, aceasta din urmă ameninţând totodată cu bombardarea insulei în cazul în care rachetele sovietice nu vor fi retrase[4]. Sub presiunea Consiliului de Securitate ONU şi a altor state din Occidentul Europei, în frunte cu Franţa, care țineau partea Statelor Unite, Uniunea Sovietică și-a retras, în cele din urmă, rachetele din Cuba.
Pentru evitarea reapariției unui asemenea conflict, în august 1963, între Casa Albă şi Kremlin se stabilește o legătură telefonică directă numită firul roşu.[5]
Războiului din Vietnam
Pentru securitatea SUA, Indochina este indispensabilă. Comuniștii ocupau deja regiunea vietnameză aflată la nord de paralela 17. Pentru a opri expansiunea comunismului, Kennedy le permite consilierilor americani să se angajeze în lupte, să folosească napalmul şi să distrugă pădurile. În momentul asasinării lui Kennedy, în noiembrie 1963, efectivele americane din Vietnam erau de peste 16.000 de oameni. Crezând că îi pot învinge pe comunişti prin forță militară, americanii au realizat târziu că adevăratele bătălii din Vietnam au fost de natură economică şi socială, regimul Diem suferind mai multe înfrângeri decât câștiguri, până în momentul în care va oferi o alternativă superioară comunismului[6]
În anii care au urmat războiului din Vietnam găsim două ţări (SUA – URSS) care încearcă din răsputeri să se apropie, să trăiască în pace. Acest lucru a fost în oarecare măsură posibil, până în momentul intervenţiei URSS în Afganistan. Deşi nu s-a soldat cu un conflict militar, între cele două puteri, la nivel politic, sunt luate câteva măsuri precum cel al opririi unui export de cereale către Moscova, dar şi hotărârea de neparticipare a atleţilor americani la Jocurile Olimpice din acelaşi oraş. La rândul ei, Moscova nu va trimite niciun sportiv la ediţia Jocurilor Olimpice de la Los Angeles din 1984[7].
Sfârşitul războiului rece s-a datorat unei noi gândiri politice. Gorbaciov era interesat mai mult de o dezvoltare economică a URSS, fiind de părere că prin continuarea acestui război politic dus împotriva Statelor Unite, URSS-ul nu va putea ajunge la dezvoltarea de care avea nevoie, acest conflict aducând Moscovei mai multe dezavantaje decât avantaje.[8]
Astfel, cu o nouă gândire, politica între cele două state începe, pas cu pas, să se apropie. Cu acest prilej au loc întâlniri între conducătorii celor două state, printre care cele dintre Gorbaciov şi Reagan[9], sau dintre George Bush şi Gorbaciov[10].
Războiul din Golf reprezintă o şansă în plus ca aceste două mari puteri să se apropie una de cealaltă, Gorbaciov gândindu-se chiar să sugereze un ajutor financiar din partea americanilor.[11]
În anul 1991, ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice precum și a combaterii în oarecare masură pe teritoriul Europei a comunismului, Războiul Rece va lua sfârșit.
Deşi nu a existat un conflict armat direct între SUA şi URSS, această perioadă de instabilitate a dat mari bătăi de cap oamenilor politici ai vremii, existând în orice clipă pericolul declanşării unui război de natură nucleară.
[1] Ibidem, p. 47.
[2] Martin, McCauley, op. cit p. 52.
[3] Ibidem, p. 53 – 54.
[4] Martin, McCauley, op. cit p. 72 – 73.
[5] Ibidem, p. 74.
[6] Ibidem, p. 74.
[7] Ibidem, p. 95 – 94.
[8] Ibidem, p. 105 – 106.
[9] Ibidem, p. 107 – 112.
[10] Ibidem, p. 112 – 115.
[11] Ibidem, p. 122.
