București este orașul în care mi-am găsit identitatea, mi-am conturat personalitatea și am devenit omul care sunt astăzi.
Copil zvăpăiat fiind, mereu m-am simțit neînsemnată în orașul meu natal. Deși e un oraș mic, de provincie, unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea, eu niciodată nu am simțit că acolo îmi e locul. Aveam pasiuni și activități puțin diferite față de ceilalți copii, nu ieșeam în fața blocului să mă joc șotron sau să plimb papușile în parc. În lunile de vară când nu plecam la bunici stăteam închisă în casă de dimineața până seara și îmi făceam de lucru cu tot ce îmi ieșea în cale. Pe vremea aia nu aveam internet, așa că acuarelele, foile, creioanele, maimuțoaiele de pluș și casetele cu muzică veche ale tatălui meu mi-au ținut companie mulți ani.
Pe București l-am cunoscut la 3 ani și timp de 4 am locuit săptămânal în Capitală pentru a face niște exerciții pentru ochi (am avut strabism) și alături de bunica mea am străbătut minunatul oraș în lung și în lat. Din clasa I știam că mă voi muta într-o zi aici. Liceul am vrut să-l fac în Capitală, însă ai mei nu au fost încântați, așa că, până la 19 ani am fost nevoită să stau în Târgoviște. Târgoviște are oameni minunați și locuri drăguțe, dar niciodată nu te surprinde cu nimic. Niciodată nu te provoacă. Niciodată nu te face să tremuri de emoție. Toată perioada liceului, când mă simțeam singură, tristă, agitată, mă urcam în tren și mă linișteam în București. M-am îndrăgostit din prima clipă de haosul în care mă regăseam acum, devenit atât de familiar.
Bucureștiul pentru mine a însemnat (atunci când nu locuiam în el) evadare, distracție și libertate. Verile le petreceam cu verișoara mea în Cișmigiu, ne uitam după băieți și chicoteam în neștire. Nimeni nu mă știa. Hoinăream până târziu cu RATB-urile și cu metroul și în fiecare zi descopeream altceva. În București m-am îndrăgostit prima oară, în București am mers prima oară în club, la cinema, în București am cunoscut prima oară viața din campusurile studențești, în București am făcut primele lucruri adolescentine, în București am spus mereu ce am gândit fără să-mi pese ce cred cei din jur.
Încă de la grădiniță îmi plăcea să fiu în centrul atenției și de fiecare dată încercam să ies în evidență prin lucrurile pe care le făceam. Fie că mă băteam cu un coleg, că îmi dădeam jos tricoul la sport în fața băieților sau că obțineam un premiu la olimpiadă, întotdeauna am vrut ca oamenii să știe cine e Sandra și ce vrea ea. Ajunsă la o facultate plină de fete am fost puțin dezamăgită. Mereu am fost băiețoasă și niciodată nu m-am înțeles cu fetele, așa că trebuia să fac ceva să mă disting de ele. Nu am făcut nimic în privința asta. De ce? Fiindcă odată ajunsă în București toate au venit de la sine. Nu mai trebuia să mă bat cu nimeni, să mă dezbrac la Unirii sau să iau 10 pe un proiect la facultate ca să fiu populară. Aparent, renunțasem la gândul ăsta…
În orașul meu de suflet am cunoscut cei mai frumoși, inteligenți și interesanți oameni. M-am mutat aici, 3 luni am stat în gazdă la o mătușă în vârstă și, după ce m-am războit serios cu piticii de pe creierul ei, m-am mutat singură într-o garsonieră și acolo m-am regăsit. Singură la părinți, nu am suferit prea mult după o companie. Am avut timp pentru pasiunile mele, pentru oameni și, mai ales, pentru mine.
În București mi-am îndeplinit cel mai mare vis al meu, cel de a cânta. În București toate ușile mi s-au deschis. În București mi-am găsit primul job. În București am intrat în contact cu oameni pe care îi vedeam doar la TV sau de care auzeam doar în presă și tot aici București am fost susținută și apreciată pentru ce am făcut și fac în continuare. Pot spune cu mândrie că eu fac parte din studenții de provincie care nu s-au pierdut în haosul bucureștean, care nu „au derapat”, care nu au devenit mai aiuriți și care nu s-au apucat de tâmpenii. Eu sunt studentul din provincie care, ajuns în București, a învățat să lupte pentru visele sale, care a învățat că jungla asta plină de oameni de toate felurile poate să-ți fie aliat uneori, că societatea e dură uneori, dar dacă ai încredere în partea plină a paharului și îți alegi oamenii potriviți lângă tine, poți ajunge unde îți dorești.
București este orașul în care eu am devenit copilul de care parinții mei sunt mândri, femeia care îl face fericit pe iubitul ei și omul adevărat și natural care se îndreaptă spre culmile succesului 🙂
Sursa foto: wikimedia.org
