de Andra Iliescu
„Îl admir pentru… Admirația s-a topit în câteva secole pana la nivelul unei aprecieri. Inițial avea sensul de a recunoaște un miracol.”- Dan Ghenea
Nu este singurul, dar printre multele cuvinte cu o însemnătate puternică ce şi-au pierdut, treptat, din valoare. Oamenii au considerat aceste cuvinte ca o dovadă de slăbiciune faţă de ceilalți. Oamenii s-au dezumanizat şi au început din ce ȋn ce mai mult să piardă din vedere ceea ce ne deosebește de restul. Au decis că, ascunzând sentimentele şi emoțiile pe care le au, vor fi mai puternici. Aici ajungem la ceea ce reprezintă, de fapt, puterea. De unde o galerie din ce în ce mai pestriţă de noi “personaje”.
Pentru unii, puterea stă ȋn avuție sau în diversele conexiuni care le pot facilita accesul în societate , indivizi care prin aceasta vor decât să își exprime statutul. Trăiesc, probabil, cu impresia că, deținând obiecte luxoase, brand-uri scumpe, sunt mai puternici în raport cu ceilalți. Pentru alții, puterea stă ȋn forța fizică şi ȋn violenţă. Personaje ce se îndoapă cu steroizi şi hormoni, ce încearcă să își ascundă neîmplinirile sau neputinţa sub un pachet de muşchi.
Eu văd puterea altfel. Puterea stă ȋn acele persoane ce pot ierta, acele persoane ce nu se dau bătute deși totul pare negru,acele persoane ce reușesc să învingă temeri, boli, neajunsuri…Ajungem astfel la admirație, cu ce a fost şi ce este ea acum.
În copilărie o admiram pe Moșica ( mătușa mea). Adoram când venea ȋn vizită şi felul în care îmi transmitea căldura sa interioară. Apariţia ei anula instant supărările sau dezamăgirile. iar cuvintele sale, alese cu grijă la momentul oportun, reuşeau să vindece şi cele mai adânci răni. A știut să îndrume, să nu te lase să cedezi, să te certe, dar, ȋn același timp, să te încurajeze. De la ea am ȋnvăţat ce ȋnseamnă bunătatea, iubirea şi familia. Mi-am dorit să fiu asemenea ei când „ajung mare”.Tot de la ea am învăţat ce înseamnă admirația. Sau cel puțin, ăsta e modul prin care eu o percep.
Admir persoanele care reușesc. Care nu se dau bătute, luptă, speră până ȋn ultima clipă. Sunt fericită să pot spune că, de-a lungul timpului, am întâlnit genul acesta de persoane.
Una dintre ele este o mamă ce şi-a pierdut singurul copil. Nici nu-mi pot imagina cât poate fi de greu, însă ea nu s-a dat bătută. Multe persoane nu rezistă la un asemenea şoc emoţional, pierd contactul cu realitatea, se ȋnstrăinează şi devin singuratici. Se vede şi acum pe chipul ei durerea şi dorul, pentru că peste ele nu ai cum să treci. Şi pe mine mă mai apucă dorul de ea, eram cele mai bune prietene, şi uneori parcă o şi văd pe stradă. Mama ei s-a regăsit ȋn credinţă. Este o doamnă extraordinară, cu un suflet frumos.
Bunica, persoana ce te iubește şi sprijină necondiționat. Nu știu ce m-aş face dacă nu ar fi ea. Este printre puţinele persoane care m-au ȋnţeles şi nu m-au judecat, deşi facem parte din generații diferite. O admir pentru cât a muncit întrega viaţă şi pentru că încă o face. Mereu când vorbesc cu ea mă întreabă dacă sunt bine, dacă îmi trebuie ceva. Bunica e printre puţinele persoane care ar rupe de la ea să ȋmpartă cu ceilalți. Bunica nu se plânge, ea te iubește şi fericirea ei vine din fericirea ta. Ea vrea doar să știe că copiii şi nepoții sunt bine, lipsiţi de griji sau supărări. E o persoană remarcabilă de la care avem cu toții de ȋnvăţat. Bunica e definiția bunătăţii.
Am la munca o colegă a cărei mamă a murit când ea se afla la o vârstă încă fragedă. Şi nu e singura persoană căreia i s-a întâmplat acest lucru. Sunt atât de mulți cei aflaţi în această ipostază dramatică şi atât de opuse căile pe care ei le urmează după un astfel de eveniment. Ea este o persoană de admirat. Face deja cursurile celui de-al doilea masterat. A fost crescută împreună cu fratele ei de tatăl lor. Nu s-a dat bătută, nu a transformat acest lucru ȋntr-o dramă, a visat, a ȋnvăţat şi sunt sigură că este privită cu admiraţie. Însă nu mulți reacționează așa, ci se pierd pe un drum fără nicio finalitate. Se „prostesc” şi uită de ei, de bine.
Părinţi ce ȋşi cresc copiii singuri. Aceştia sunt persoane puternice. Un copil are nevoie de sprijin, de constanta prezenţă a părintelui, de siguranţa pe care acesta i-o oferă. Puţini sunt cei care reușesc, mulți cei care aleg să ȋşi „paseze” copiii rudelor, bonelor sau altor persoane, privându-i, astfel, de ceea ce contează cel mai mult: iubirea necondiţionată.
Am cunoscut cazuri de copii care din liceu sau facultate au fost nevoiţi, datorită circumstanțelor, să înceapă să muncească. Nu e chiar atât de ușor să fii ȋn două locuri, nu poți avea performanţă maximă şi, la un moment dat, tot acest carusel devine obositor. Când ajungi ȋntr-un loc unde nu cunoști pe nimeni te simți pierdut şi ai tendința să lași baltă lucrurile ce te copleşesc.
Admir persoanele ce au reuşit să treacă peste obstacole de acest gen şi care nu au renunțat la idealurile lor.
Ȋn oricare dintre noi stă o fărâmă de bunătate. Îmi place să văd curajul, creativitatea şi frumosul ȋn oameni. Admir persoanele ce trăiesc aici şi acum. Sunt acele persoane diferite, acelea care sunt pe lângă „turmă“.
Suntem puternici. Toți.
Sursa foto: Wikimedia.com
