Înainte de a discuta despre tema propriu-zisă, trebuie să menționez faptul că articolul de față a luat naștere în momentul în care ochii mei au obosit din cauza titlurilor unor articole postate pe anumite site-uri sau pagini de Facebook, care aparțin, din păcate, actualilor lideri media. Recunosc, simt nevoia să scriu câteva rânduri despre acest aspect, deoarece sunt un fan al emisiunilor de talente muzicale. Și asta pentru că iubesc muzica. Dar, dragilor, să fii artist nu înseamnă să fii concurent la o emisiune la care publicul este plătit cu 30 de lei pentru a aplauda și pentru a zâmbi timp de 8 ore, chiar dacă urechile lor sângerează.
Artiștii (n.r.- cei care au participat la vreun concurs de talente și, mai exact, competiție muzicală, dar care nu au făcut nimic notabil, ci doar au semnat condica în postura de membru-participant) postează pe propriile conturi de Facebook diferite anunțuri în care anunță numele cafenelelor în care vor cânta în calitate de artiști. Nu spun că nu le apreciez munca sau că e ceva greșit în legătură cu faptul că ei își promovează muzica, dar am o problemă atunci când ei se consideră artiști. Nu, nu, nu… Nu știu care dintre aceste două variante mă supără mai tare, faptul că „profesioniștii“ care lucrează în presă îi numesc așa sau faptul că ei își asumă acest statut. Până la urmă, cu toții vrem să mâncăm o pâine, dar să ne mulțumim cu una pe care ne-o putem permite, pe care o merităm și pe care o putem digera. Așadar, doar pentru că eu scriu un articol pe săptămână, nu mă pot considera nici Oprah Winfrey și nici varianta feminină a lui Eminescu. Restul sunt doar detalii.
De ce nu sunt artiști?! Pentru că ei nu au umplut niciodată un Madison Square Garden la un concert, pentru că nu scot sute de mii de euro din albumele vândute, pentru că ei nu au câștigat niciun premiu Grammy, pentru că nu s-a realizat niciun film autobiografic despre ei, pentru că, o parte dintre ei, nu pot susține un concert live și pentru că nu îi cheamă Aguilera sau Tina Turner. Aici se încadrează și 90% dintre performerii români, nume mai vechi în industria muzicală, pentru că nici ei nu sunt artiști. Procentul de 10% este format din oameni talentați, artiști în esență, dar care nu pot profita de beneficiile pe care le aduce acest statut, din cauza faptului că au avut ghinionul de a se naște în România.
Prin urmare, industria noastră muzicală are artiști (puțini, ce-i drept, dar are), performeri (ei sunt cei comerciali) și îi mai are și pe cântăcioși (sau animatori muzicali). Consider că ar fi necesar ca unii dintre noi să își accepte propriile limite și să rămână cât mai aproape de realitate.
Sursa foto: Wikimedia.org
