Moş Ion Roată şi capitalismul (pamflet)

Distribuie!

de Ciprian Azoiței

Dragă cetitorule. Îţi scriu eu, astăzi, cu dragă inimă, aceste slove fiindcă timpul ista viclean a trecut mai repede ca gândul, iară tu nu început-ai încă a pricepe câte şi mai câte s-au schimbat în iastă lume pe care bunul Dumnezeu ne-a dat. Acuma te vezi om liber, ai casa ta, pita ta, Wolfswagenul tau importat din Germania şi nu mai trebuieşte să aştepţi la coadă o oră pentru o cutie de chibrite. Pe vremea Măriei Sale, Voievod Ceauşescu şi a jupânilor săi, stăteau altfel treburile! Pe-atuncea munceai pentru ista ce se numeşte stat, zicându-ţi că munceai tu pentru fraţii tăi şi ei pentru tine, când de fapt truda ta s-a risipit pe clădirea a nişte fabrici de care acum s-au ales prăpădul şi a unei bucăţi uriaşe de ciment şi de marmură, trântită în mijlocul Bucureştilor. Pe atuncea, îţi cerea Măria-Sa să îl întâmpini cu surle şi cu trâmbiţe de fieşte dată ce scotea el capul pe fereastră, de fieşte dată ce îşi plimba cânele, de fieşte dată ce trăgea câte un vânt şi tot aşa.

Dar uite tu că acuma stau altfel treburile. Poposit-a şi pe iaste meleaguri strămoşeşti ale noastre născocirea celor ce trăiesc peste apa cea mare. Americani parcă le zice lor, iar minunii asteia noi republică democratică îi zice. Acuma nu prea ştie el, moşul, multe despre ce-o fi aceia republică democratică, dar are să încerce el să vă zică, cum o şti, din auzite de pe la alţii mai căpoşi şi mai meşteri în iaste vorbe. În republica democratică, fiecare munceşte pentru el, cum crede el de cuviinţă, pentru a aduna un ban cinstit, grămadă. Jupânii nu prea mai au eu atâta putere, iar asta pentru că pretutindeni se ivesc din norod mici jupâni cu destulă ambiţie ca să îi schimbe. Jupânii bătrâni nu mai apucă să lase multe copiilor iar astfel norodul nu ajunge vreodată să fie prea asuprit de lăcomia unui singur jupân şi de ambiţia sa de a-i supune pe ceilalţi jupâni, pentru a putea fi numit vodă. Pe lânga asta, norodul, de îşi adună el toate averile sale laolaltă, are cu mult peste averile jupânilor şi pot ei să hotărască cum merg treburile în stat.

Pesemne, tu acuma, cetitorule, stai şi te cam scarpini în cap a nedumerire. Te întrebi tu cum să fie posibil, oare, să aibe el, norodul, mai mult bănet decât jupânii. Asemenea bazaconie nu s-a mai auzit de când lumea şi pământul! Ei, uite, dragă cetitorule, că se poate şi una ca asta! Iară pentru asta avem a mulţumi unei alte născociri, de data asta de-a englezilor. Capitalism îi zice. Ist capitalism e minunat, căci dă voie fiecărui om să se facă propriul său şef, de este muncitor şi are în el un dram de ambiţie. Fiind el propriul şef, tot ce strânge de pe urma muncii sale la el se duce şi cu acel bănet îşi cumpără o casă mai mare, haine mai scumpe, mâncăruri mai bune sau îl foloseşte pentru a putea obţine alţi bani şi tot aşa. Omul ce mai ieri depindea de alţii pentru un amărât de pachet de chibrite, astăzi trăieşte ca un mic boier şi îşi vede averea crescând cu ochii. Fiecare om din norod, oricât e el de sărac, poate deveni jupân peste noapte, iar fiecare jupân, oricât e el de bogat, poate ajunge tot peste noapte înapoi în norod. Aceasta se numeşte că banul şi averea, devenind trecătoare, nu îl pot ajuta ele pe unul singur să dea ordine celor mulţi pentru totdeauna.

Acum, toate bune şi frumoase, cetitorule, dar moşul trebuie să termine şi el ce are de zis, iar ca încheiere are să îţi dea el un mic sfat. Acest capitalism, ca orice e făcut de om, nu e bătut în cuie, ci e trecător. Se risipeşte precum nisipul purtat de vânt şi putrezeşte precum lemnul ud. Iar astă pricină nici americanii, nici englezii, nici alt popor ce a trăit şi trăieşte pe acest bun pământ, dat de Dumnezeu nu a reuşit să îi dea de capăt. Moşul ar avea el, totuşi, o părere la de ce merge capitalismul ăsta prost. Oamenii, obişnuindu-se în timp să aibe de toate, încep să devină trândavi. Îşi pierd gustul pentru muncă şi se dedau la tot felul de plăceri, care mai de care mai inutile şi mai rele pentru corpul şi sufletul omului. Cu timpul, ei ajung atât de neputincioşi şi delăsători, că uită cum să îşi poarte singuri de grijă. Şi aici vin ei jupânii în joc, pe care Necuratul parcă i-a dat pe acest pământ pentru a ticlui mereu împotriva oamenilor şi a-şi sătura lăcomia pentru bani şi pentru putere. Ei le zic norodului că de le vor da lor o parte din puterea şi din drepturile sale, ei în schimb le vor purta de grijă, să nu le lipsească nimic. Şi astfel ajunge ea, patria mamă, să fie prădată mişeleşte de nişte lighioaie cu chip de om, ce normal ar merita cu vârf şi îndesat soarta bietului Sfânt Ştefan, Dumnezeu să îl aibe în pază. Jupânii tot cresc în putere, norodul tot sărăceşte, pentru ca la urmă să se ajungă ca jupânii să fie cei care pun stăpânire pe tot ce este mai de preţ, iar norodul să rămână doar cu resturile muncii lor, aruncate cu scârbă, precum praful în ochi, de la masa jupânilor. Astă orânduire mişelească, cetitorule drag mie şi sufletului meu, se numeşte feudalism. Dar despre ăsta ţi-o vorbi moşul altădată.

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva