În Metrou, în înghesuială, dimineața la 7 când lumea se grăbește să nu întârzie la muncă. Atunci nimeni nu mai are intimitate, nu neapărat din cauza faptului că ar încerca cineva să invadeze intimitatea altcuiva, ci doar pentru că metroul se transformă într-o sarma care în unele stații stă să dea p-afară, iar în altele se ușurează.
Oameni adormiți, buimăciţi, iritați de cei de lângă ei, sufocați de aglomerație și uneori transpirați de agitație. Parcă ar fi un film amuzant ce prezintă natura umană în dezmorțire, chiar din hibernare aș putea spune. Unii dintre ei cu cearcănele până aproape de colțul gurii, care cine știe de câtă vreme n-au mai avut un somn bun, obosiți de viață și muncă, alții ce își acoperă acest defect cu trei nuanţe diferite de „tapet facial”, fața ce și-o pun dimineața înainte de a ieși în lume.
Persoane relaxate nu prea sunt, poate pentru că Bucureștiul este un oraș mult prea dinamic pentru persoanele relaxate, sau poate doar pentru că nu apucă să doarmă. Constrângerea o simți la Unirii, unde pasagerii ce vin de pe cealaltă magistrală se înghesuie cu disperare să intre în vagon, deși peste cel mult cinci minute mai vine un metrou. Nu am reușit niciodată să înțeleg disperarea lor pentru a intra într-un vagon și alergatul parcă după viață, când vine mereu alt metrou.
În înghesuiala aceea mi-a venit în minte o replică din filme: „tot ceea ce spui va fi folosit împotriva ta”. Am văzut o doamnă care se ascundea vorbind la telefon, care pe lângă faptul că vorbea în șoaptă, punea mâna să se asigure că nu aude nimeni ceea ce spune. Mai ironic era faptul că bârfea pe cineva. Încerca atât de tare să ascundă lucrurile „personale”, să „nu își spele rufele în public”, încât făcea asta în timp ce le spăla pe ale altcuiva împreună cu altcineva. Într-adevăr, e trist, dar adevărat. Așa funcționează această societate cu pretenția de „evoluată”.
Sursa foto: flickr.com