de Emanuela Tudorache
Noul trend dă peste cap conceptul cartezian: „am hateri, deci exist”. Gândirea este supraestimată; de ce să mai gândești? E simplu! Dacă te urăște cineva, ești cu siguranță faimos. Sau cel puțin există cineva care se gândește la tine, acei așa-numiți fani în fază de negare. Pentru că toți suntem vedetele micului nostru orizont, ale vieții noastre standard! Niște minunați, ce să mai! Iar ceilalti… Ei, ceilalți sunt vai de capul lor. Proști cum nu se poate și fără bun gust! Sigur au ajuns unde sunt pe pile, noroc cu părinții ăia, că altfel…!
E o specie răspândită pretutindeni, așa că e firesc să existe și câteva sfaturi! Cum să ne comportăm în preajma lor? Cum reacționăm la dozele mari de hatereală? Principalul sfat este de neprețuit: „Fii fericit! Îi omoară să te vadă așa!” Trebuie să fii mândru, dom’le! Probabil ai ajuns deja unde îți doreai să ajungi toată viața!
Cu ce se laudă hater-ul? Cu ce nu pot face ceilalți, cu ce nu pot fi. Are, într-adevăr, o abilitate extraordinară- descoperă aceste amănunte într-un timp record. Acesta urăște oamenii de lângă el, gusturile mulțimii, părerile sau succesul bloggerilor și ce să mai, își urăște țara ca nimeni altul. Dacă își poate ascunde identitatea, o va face cu siguranță, este lașul ligii! Pentru că rareori va spune ceva cuiva în față, cu bun simț și dorința de a-l ajuta să vadă unde greșește! Nu ar mai fi un hater veritabil!
Fie că ești hater de ocazie, de plictiseală, de ciudă, cu diplomă sau normă întreagă, tebuie să îți spun cât de trist ești, cât de ofilit ți-e sufletul! Cât de greșit e să te alimentezi cu eșecul celorlalți; să te lași definit de ce nu pot ei- nu de ceea ce poți tu! Nevoia asta de ură spune ceva despre tine, nu despre cel pe care îl urăști cu atâta măiestrie. Să fie denigrarea celorlalti singura modalitate de a realiza propria valoare? Nu! În schimb este cea mai josnică! Suntem buni prin ceea ce suntem, nu prin ceeea ce nu sunt altii!
Știu, e absolut normal să-ti displacă anumite lucruri, obiceiuri, stiluri și chiar anumiți oameni. Știu și că suntem predispuși la ură, că este o nevoie poate inconștientă. Însă aici intervine liberul arbitru: poți alege să dai curs acestor impulsuri sau să îți amintești de valoarea si forța creatoare a cuvintelor! Când acestea atacă în mod repetat neputința sau prostia celorlalți, te atacă pe tine însuți. Te caracterizează, te putrezesc în interior și încet-încet, îți fură zâmbetul, te intoxică; te îmbibă cu energie negativă- tu vei fi prima victimă a acestui lanț de ură pe care îl pornești!
Se spune că fericirea se ascunde în lucruri mici. Dar ura? Ea nu se ascunde, este peste tot și mai nou, se poartă. Aș vrea ca ridurile generației noastre să fie urmele unor zâmbete largi, nu ale furiei, nemulțumirii sau ale înjurăturilor printre dinți. Haideți să ne lasam sufletul să se dilate în ritmul muzicii preferate, să citim, să călătorim, să asimilăm experiențe și să plutim în alte lumi, să petrecem timp construindu-ne, nu distrugând!
Să nu lăsăm ura să ne împiedice să fim oamenii pe care îi visam în copilărie. O viață atât de mică nu ar trebui să permită un loc pe podium unui sentiment atât de urât și distructiv!
Vreau să cred că oamenii sunt încă frumoși!
Sursa foto: Wikimedia.com
