Nu demult, Ion Vinea exclama sus şi tare „Jos cu arta/ căci s-a prostituat!”, iar alţi avangardişti spuneau „Să ne ucidem morţii! Să ardem maculatura bibliotecilor!”. Avangardismul a avut şi el realizările sale, pe care nu le putem contesta, totuşi. Cu toate că el dorea fractura bruscă de trecut, s-a dedicat totuşi artei, literaturii, culturii, dar sub o nouă faţetă, aceea a futurismului sau a suprarealismului.
Mă întreb, însă, dacă ceea ce spuneau dumnealor despre arderea bibliotecilor era o precogniţie fortuită în legătură cu viitorimea, sau era un vis pe care doreau să şi-l împlinească. Pentru că filmul Fahrenheit 451 vine să ne spună în mod liber şi direct că, într-o zi, visul avangardiştilor va deveni realitate.
451 grade Fahrenheit este temperatura la care arde hârtia sau echivalentul a 233 grade Celsius. 451 grade F înseamnă temperatura la care arde, poate, gândirea noastră, identitatea intrapersonală sau chiar pulsaţia vieţii. A trăi viaţa înseamnă să ştii cine eşti, în primul rând. François Truffaut este cel care a regizat acest film, după romanul eponim al lui Ray Bradbury. Filmul prezintă, în manieră realistă, cu tente uşor utopice (dar acest lucru nu înseamnă că nu se va întâmpla) extincţia cognitiv-societală, nici mai mult, nici mai puţin, decât prin arderea cărţilor.
Filmul vine ca o placă turnantă situaţiei societăţii actuale, o societate devenită de câteva decenii frivolă, aseptică, dezumanizată chiar. Poate că va fi tragedia timpurilor viitoare care prea departe de noi, cei de acum, nu sunt.
Dar, să ne întoarcem la cărţi. Sub deviza „cărţile îi fac pe oameni nefericiţi”, oamenii încep să ardă cărţile. Pompierii sunt plătiţi de către stat să ardă toate cărţile. Cărţile sunt adunate în saci şi cărate într-un câmp deschis pentru a lua drumul spre metamorfozarea lor în… cenuşă. Incendierea cărţilor le provoacă oamenilor din acest viitor o deosebită plăcere. Este însă o plăcere la fel de frivolă ca şi preocupările lor pasive. În viziunea lor, cărţile poartă vinovăţia nefericirii. Omul este nefericit, nu? De la tragedia greacă încoace, conştiinţa nefericirii este universal valabilă, este un datum vital pe care trebuie să îl trăim fiecare în parte pentru a câştiga experienţă. Oamenii viitorului îşi distrug cărţile în speranţa că vor fi fericiţi. Bun, să vedem cum va fi fericirea în viitor, fără cărţi. Dar asta, mâine, în partea a doua a articolului.
Sursa foto: Facebook
