Nu se mai respectă (însăși) etimologia cuvântului „democrație” (demos + kratos) iar vox populi este un fel de hârtie igienică mai scumpă (sau niște batistuțe nazale parfumate) ce vine în diferite forme, depinde cum vrei să-ți bați joc de ea – fie prin Codul Penal, fie afirmi că oamenii ce nu au venit la votul referendumului de fapt și-au spus cuvântul (că nouă milioane de oameni sunt inutili).
Problema democrației este că oferă celor ar trebui să-și slujească poporul oportunitatea de a se grupa într-o oligarhie unde „deontologia” este prostia, avariția și fățărnicia.
Lippman (1992) afirma că statul trebuie condus doar de specialiști, căci ei sunt singurii care au toate instrumentele de a înțelege cum curge râul în albie, aceștia fiind cei care au insight-ul. Populația este ignorantă deoarece nu i se oferă aceleași instrumente, ea fiind informată doar cu anumite aspecte și acelea puține (sau scoase din context). Ce-i drept, cam așa e. Pentru vremea lui; însă revin asupra acestui aspect mai târziu. În prezent lucrurile s-au schimbat, iar eu observ că problemele există.
De ce? Pentru că nu se mai vede [D1] imparțialitatea politică. Aproape toate trusturile media importante sunt partizane unui anumit partid politic. Asistăm la o paradă de culori, mai ceva ca la carnavalul de la Rio de Janeiro. Pentru că nicio persoană/firmă acuzată de „treabă de mântuială” sau de corupție nu a ieșit în față să spună „vă dăm în judecată pentru calomnie”.
O altă problemă, și revin iarăși la Lippman, este că nu avem oameni specializați. Am avut oameni profesioniști pe scaunele importante ale României. Dar acum numim în fruntea Ministerului Culturii pe cineva care nu a învățat la școală foarte bine acuzativul.
Toată lumea acuză pe toată lumea. Fiecare partid dărâmă ce s-a chinuit celălalt să ridice pe motivul că „nu e bine ce a fost”. Important nu este ca statul să evolueze, ci ca el să stea cât mai mult la linia de start (mă rog, să se târască până la linia de start).
Doctrinele (acest cuvânt blasfemiator pentru politicienii noștri) sunt folosite doar pentru numele partidului. Căci altfel nu-mi explic de ce s-au întâmplat acele migrări politice de acum ceva timp. Fiecare are impresia că dacă o să stea patru ani la putere o să reușească să construiască ceva dar doar dacă distruge ceea ce au făcut ceilalți înaintea lor. Pentru că se poate moderniza un stat în doar patru ani (faptul că există în conștiința colectivă credința că noi suntem cu 50 de ani în urmă este un rezultat al obsesiei românilor pentru melodramă).
Acestea fiind spuse, doresc să precizez că apreciez un beneficiu (fără de care nu aş fi putut să scriu acest articol) şi anume dreptul la libera exprimare. Beneficii ale democraţiei există, doar că nu se pot simţi prea bine. Cum românul nostru, venit din comunism, este obişnuit cu ceva palpabil, el nu poate vedea utilitatea a ceva ce nu-i poate aduce vreun beneficiu imediat. Statul democratic, mai ales venit după comunism, are nevoie de timp şi mai ales de conştientizarea faptului că trebuie să-ţi exprimi votul. Asta înseamnă până la urmă sângele vărsat în 89. Dreptul de a-ţi alege conducătorul.
Sursa foto: Facebook
