Că n-are de unde să le afle!
În 2007 am plecat într-o tabără cu un proiect internațional. Toate bune și frumoase, până la seara interculturală. Noi am făcut un spectacol (fiind vreo 7 inși) cu cântece populare cântate de noi fără negativ, cu dans și cu o demonstrație a obiceiului Paparudelor. Concluzia a fost că noi am depus cel mai mult efort, cu tot cu costumele populare aduse de acasă. Ceilalți au venit cu o mână de pliante, niște bomboane autohtone și prezentări în Powerpoint colorate. Presupun că oricine se întreabă de ce nu am procedat și noi la fel. Simplu: nu am avut cum. În proiectele acestea nu ești finanțat de nimeni, ești obligat să faci tu singur rost de recuzită pentru seara interculturală și să aduci ce crezi de cuviință. Probabil țărilor celorlalte li se oferă pliante și tot de la Institutul Cultural local, de la infopoint-urile turistice, sau chiar de la agențiile de turism prin care pleacă.
Duminica aceasta plec într-un alt proiect internațional și iar avem de organizat o seară interculturală. De data aceasta nu mai sunt însoțită de organizatori, așa că povara organizării a picat pe noi, cei 4 oameni care plecăm. Urmând firul logic, am mers la Institutul Cultural Român. Trebuie să aibă pliante, broșuri sau alte materiale pentru promovarea României! M-am întors fix cu două pliante în spaniolă/italiană și cu un afiș. Deși domnișoara cu care am discutat era foarte serviabilă și venise din partea departamentului de promovare, șefa dumneaei era în concediu, așa că și eu o să mă duc în tabără și o să le explic celorlalți participanți situația. Am fost redirecționată către Ministerul Turismului. Ca să ce, să iau frunzele noastre reprezentative în locul unor obiecte cu adevărat tradiționale și specifice României? Următorul pas a fost să mergem la Muzeul Țăranului Român. Inițial voiam sa achiziționez o ie pentru a o purta acolo. Pe lângă faptul că aveam de ales dintre un număr fabulos de zece ii, cu modele ușor diferite și din aceeași paletă de culori (pe scurt: bleu), absolut toate obiectele erau la supra-preț. Ca să vă faceți o idee, la proiect participă 30 de oameni. Dacă o lingură sculptată costă 55 de lei, cam cât trebuiau să scoată din buzunar cei 4 participanți români ca să ofere fiecărui participant câte un suvenir?
În concluzie, minunatele noastre gift-bags vor conține săpun de casă, ierburi pentru condimente (Tarhon, Leuștean etc.) luate din supermarket, și pliculețe de ceai (Sunătoare, Coada Șoricelului etc.). S-a întâmplat să găsim niște punguțe excelente la 3 lei bucata cu România brodată pe ele, care ar fi putut să constituie ambalajul gift-bags-urilor, însă bugetul total necesar depășește veniturile noastre de studenți (dacă adăugăm și mâncarea ce trebuie pusă pe masă lângă pliantele inexistente).
De un drapel mai mare de 20 de cm nici nu se pune problema, pentru că d.p.d.v. al bugetului, am avea de ales între toate obiectele enumerate de mai sus, și un drapel în mărime naturală (fără băț, conform specificațiilor hilare din magazinele cu specific autohton).
Așadar, nu cred că e cazul să ne mai mirăm că străinii nu știu de România. De unde vreți să știe? Câți români dispun de bani să aducă un album, sau măcar o broșură cu fotografii ale țării când pleacă în străinătate pentru a promova țara? Unde sunt instituțiile responsabile de așa ceva? Vreau să existe un centru turistic unde să mă duc atunci când plec din țară și vreau să promovez România, și ei să îmi dea materiale în acest sens, fără să mă taxeze mai mult ca pe turiști, că eu, spre deosebire de ei, fac un serviciu statului al cărui cetățean sunt. Dacă tot nu suntem în stare să promovăm la nivel național România, măcar hai să apreciem tentativele individuale, și să le susținem!
Mi se pare absolut scandalos faptul că de acum 100 și de ani nu s-a schimbat nimic, și că noi tot mergem cu cântece și dansuri să promovăm România, câte patru încăpățânați, că altceva n-avem ce să punem pe masă (literalmente, avem o masă de prezentare și nu avem cu ce să o umplem!).
Pentru a înțelege mai bine poziția în care m-a pus statul român cu indiferența lui (ca să folosesc un eufemism): am escală câteva ore în Barcelona, și mă gândesc dacă să vizitez orașul sau să hălăduiesc după Ambasada României de acolo ca să le cer pliante pentru seara interculturală, ca să nu fim iar ultimii amărâți. Voi ce credeți că o să fac?
[…] urma articolului anterior vă puteți da seama că, în secunda în care am văzut un workshop despre brandurile românești, […]