de Radu Pungoci
Mulţi dintre noi, la final de an, în ajun de început nou, încercăm să ne eliberăm mintea pentru 10 minute şi trasăm o linie imaginară cu caracter retrospectiv. Asculți ”nevinovat” ceva care-ți antrenează mintea într-o retrospectivă involuntară şi deodată ești trezit din inerție în mijlocul unei situații pe care noi o numim spiritul Crăciunului. Sunt vecinii care îţi bat în ţeavă la 3 dimineaţa să dai muzica mai încet folosind apelative graţioase. Te întâlneşti cu ei, din întâmplare, în marile centre comerciale şi îi vezi cum aleargă de colo-colo agitându-se ca nişte primate după banana primordială. Mâncare, cadouri, jucării, şi din nou mai multă mâncare. Te salută cu un rânjet tălâmb şi transparent pe buze după care îşi continuă epopeea dintre rafturile cu produse tradiţionale româneşti. În acel moment realizezi că sărbătorile vin şi că oamenii din societatea în care devii antrenat, fie că-ţi place, fie că nu, din ce în ce mai mult, se îndreaptă către o nouă etapă. Se zice din bătrâni că în Ajun de Crăciun oamenii sunt, ori devin, mai buni. Se încarcă cu miros de brad de contrabandă şi de porc pe care l-au „combinat” de la un ţăran nobil şi cinstit. Românul se descurcă. Cine zice că nu e aşa, nu e român. De la primul om în stat, până la ultimul golan. Da, stimaţi cititori, şi golanii au suflet, dar hai, totuşi, să-i dăm înainte cu retrospectiva mai sus menţionată.
Anul acesta am învăţat că omul are nevoie să arunce un ochi în trecut la fel de mult cum are nevoie de un gând îndreptat spre viitor. Legând aceste două acţiuni, devine ancorat în prezent şi astfel îşi dezvoltă conceptul de „a alege”. Pentru unii rămâne în continuare un verb la infinitiv căci tot în acest an am învăţat că prostia de care este în stare un om să dea dovada într-adevăr e infinită. Vorba lui Creangă: „Ştiu că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj”. Pentru alţii, noi posibilităţi, precum şi noi perspective de viaţă, se deschid în faţa ochilor. Dacă vă situaţi în a doua categorie, vă felicit. Sincer, nu mă interesează absolut deloc.
Am învăţat că iubirea şi pasiunea sunt două noţiuni ale sufletului cu un caracter de sine-stătător. Cu toate acestea, una fără cealaltă se anulează reciproc. Am învăţat că iubirea nu moare, ci renaşte. Daca nu se întâmplă aşa, atunci nu a fost iubire ci mai degrabă un schimb intens de fluide. Am învăţat că iubirea nu este, iubirea se întâmplă, în fiecare dimineaţă cu miros de cafea tare şi ţigări puţine. Daca se întâmplă aşa, şi în cazul vostru, atunci aveţi grijă de ea. Creşte odată cu voi, pentru voi.
Am învăţat că omul, prin simpla sa existenţă, acel „a fi sau a nu fi”, este un luptător dualist. Sabie şi scut. Adevăr şi minciună. Fericire şi suferinţă. Încercări şi eşecuri. Realitate şi iluzii. Muncă şi odihnă. Vorbe şi fapte. Un joc binar de cuvinte, dar cât adevăr…şi câtă minciună. Numai o sabie, numai un scut, un dor de „acasă”, un dor de trecut. „Avem viaţa grea şi-o misiune uşoară”.
Am învăţat că sunt oameni care vin şi pleacă dar care lasă în urma lor un parfum de veselie, bunăstare şi regret. Mori şi renaşti în fiecare secundă. Înainte să mori, zâmbeşte. Înainte să renaşti, ţipă. Singurătatea e ca un cancer pentru suflet, dar singur te naşti şi singur vei muri.
Am învăţat că trăim într-o junglă cu beton, asfalt şi maşini rapide. Hienele au mulţi cai putere în timp ce leii veritabili îşi târâie fundul până la staţia de autobuz. Oricum ar fi, benzina nu va ţine la nesfârşit, iar şoferul autobuzului îşi va termina tura în cele din urmă. La intrarea în scara blocului, după o zi lunga de miercuri, cei doi probabil se vor întâlni. Unul e leu, celălalt e hienă.
Am învăţat că dacă onoarea este haina ta, ai s-o porţi o viaţă întreagă. Dacă haina ta este onoarea, ai s-o schimbi mereu.
Trăim într-o societate în care toţi avem, sau ar trebui să avem, un rol, să contribuim într-un fel sau altul la procesul de maturizare individuală şi colectivă totodată. Am învăţat că boschetarul pe care l-ai văzut atâtea nopţi de vară la rând, pe banca ta preferată, are şi el un rol bine definit. Te învaţă tot ce n-a învăţat el, la vremea sa. Nu trebuie judecat, nici înţeles. Trebuie privit.
Anul ce urmează să se stingă m-a învăţat multe. M-ar fi învăţat şi mai multe, însă lipsa de răbdare şi impulsivitatea celor 20 de ani de existență şi-au pus, în egală măsură, amprenta. V-am oferit vouă, stimaţi cititori, zece minute din povestea mea. Timpul s-a scurs. Povestea trebuie să îşi continue firul epic. La sfârşitul ei…cine ştie? Azi e azi şi mâine-i mâine.
Sursa foto: Wikipedia.org
