Povestea prințesei germane, fiică a unui suveran din Europa, moartă într-un lagăr comunist din România

Distribuie!

Unul dintre cele mai tragice destine din istoria familiilor regale europene din secolul al XX-lea l-a avut, fără nicio îndoială, Principesa Mafalda de Savoia, fiica regelui Italiei Victor Emmanuel al III-lea, arestată de Gestapo în 1943 și închisă în lagărul nazist de la Buchenwald, unde la data de 28 august 1944 își găsește sfârșitul.

Deși nu s-a scris despre acest lucru, în primii ani ai comunismului din România, o altă principesă a avut un destin similar: Principesa Marie Eleonore de Wied.

Prințesa Marie Eleonore de Wied s-a născut la data de 19 februarie 1909, în orașul german Potsdam, fiind primul copil al Prințului Wilhelm de Wied (1876-1945), nepot de frate al Reginei Elisabeta a României, și al Prințesei Sofia de Schönburg-Waldenburg (1885-1936).

Prințul Wilhelm de Wied devine, la 7 martie 1914, Principe Suveran al Albaniei, astfel că familia se mută în noua lor țară, fiind întâmpinați cu mult entuziasm de albanezi. În Albania, Wilhelm era menționat cu titlul de rege, deoarece se considera că suveranul țării nu poate deține un titlu inferior Regelui Muntenegrului.

După aproximativ șase luni de domnie, familia princiară alege calea exilului, tatăl tinerei principesei fiind depășit de gravele probleme interne ale noii sale țări, la începutul Primului Razboi Mondial. Fiindcă nu a abdicat niciodată, Principele Wilhelm a fost considerat suveran de jure al Albaniei până la 31 ianuarie 1925, când țara a fost proclamată republică.

În anul 1925, Principele Wilhelm și Principesa Sofia se stabilesc în România împreună cu cei doi copii ai lor, Principesa Maria Eleonore si Principele Moștenitor Carol Victor (1913-1973).

Mama Mariei Eleonore, Principesa Sofia, moare la data de 3 februarie 1936, în localitatea Fântânele din Bacău, iar fostul Principe al Albaniei, Wilhelm, își găsește sfârșitul la Predeal, nouă ani mai târziu, la 18 aprilie 1945, fiind îngropat în Biserica Luterană din București.

La 16 noiembrie 1937, la Munchen, prințesa Marie Eleonore de Wied se căsătorește cu Prințul Alfred de Schönburg-Waldenburg, născut la 30 octombrie 1905, în Germania, fiu al prințului Heinrich de Schönburg-Waldenburg si al Prințesei Olga de Lowenstein-Wertheim-Freudenberg.

Rămasă văduvă, după ce prințul Alfred moare la 10 martie 1941, la Zeitz, în Germania, în timpul luptelor din cel de al-II-lea Război Modial, prințesa Marie se întoarce în România.

După 1945, prințesa devine o apropiată a intelectualilor anti-comuniști din București, precum Vladimir Streinu, Constant Tonegaru, Pavel Chihaia, Iordan Chimet, participând, de asemenea, la riscantele întruniri ale Asociației de rezistență culturală Mihai Eminescu.

La aceste întâlniri ale intelectualității anti-comuniste, prințesa Maria Eleonore îl cunoaște pe avocatul Ion Bunea, născut în 1899, la Galați, și care îi va deveni soț la data de 5 februarie 1949, la București.

La începutul anilor 1950, în plină campanie comunistă de izolare mediatică şi culturală a României de Occident, autoritățile de la București decid închiderea Institutului Francez şi a Oficiilor de Informaţii ale Statelor Unite şi Marii Britanii din capitală.

Oficiile de informaţii erau centre culturale, din subordinea ambasadelor, în care românii aveau posibilitatea să consulte presa americană sau engleză, să lectureze sau chiar să împrumute cărţi, să vizioneze filme, etc...

Angajaţii bibliotecilor şi oficiilor de presă care aveau cetățenie română au fost reținuți de catre Securitate, anchetaţi într-un mod extrem de dur şi apoi trimişi în fața instanțelor militare pentru înaltă trădare.

Printre angajații Oficiului de Informații Britanic se număra și Prințesa Maria Eleonore de Wied, arestată de Securitate pe 25 iulie 1949, împreună cu alți patru români, două femei și doi bărbați. Implicarea prințesei în acest proces politic, numit procesul bibliotecilor, a avut un rol propagandistic pentru realizarea unui proces public puternic mediatizat și amplu analizat în ziarul Scânteia, oficiosul Partidului Comunist din România.

Înainte de arestare, plănuind să părăsească țara, prințesa predă bijuteriile sale și alte lucruri de valoare unor diplomați britanici de la București, care le transportă în Anglia, în 11 valize diplomatice. Printre bijuterii se aflau, conform unor documente din Arhivele Britanice, « o brățară de aur cu un diamant maro, înconjurat de diamante albe, o brățară de aur cu trei diamante, un medalion de aur sub forma unei potcoave cu safire, o broșă cu diamante», dar și monede de aur și tacâmuri de argint. Refuzate de Banca Angliei, bunurile intră în custodia Ministerului de Externe din regat.

Fiind fiica primului suveran al Albaniei, nepot al Reginei Elisabeta a României, deci înrudita cu Regele Mihai I, prințesa era descrisă de ziarul Scânteia, din 27 aprilie 1950, ca o rudă a familiei de lipitori Hohenzollern și un exponent al claselor reacționare doborâte de la putere.

Procesul este stabilit în ultimele zile ale lunii aprilie, astfel încât mențiunile din presa comunistă să se suprapună articolelor de glorificare a comunismului şi a lui Stalin, în apropierea zilei de 1 mai. Procesul a fost extrem de mediatizat în presa din țară, dar și în cea din Occident.

Principele Wilhelm al Albaniei

La data de 28 aprilie 1950, ora 18, completul de judecători, prezidat de magistratul militar Alexandru Petrescu, cel care a condus și procesul din 1947 al fostului prim-ministru țărănist Iuliu Maniu, cu unanimitate de voturi, îi găsește vinovați de înaltă trădare pe toți cei cinci învinuiți.

Principesa Maria Eleonore de Wied este condamnată la 15 ani de muncă silnică, retragerea unor drepturi cetățenești timp de 10 ani și i se confiscă întreaga avere.

După anunțarea sentinței, avocatul prințesei intentează recurs, dar care este respins la 12 iulie 1951 de către Curtea Militară de Casare și Justiție.

Prințesa Maria Eleonore, dar și celelalte două condamnate, sunt încarcerate la închisoarea de deținute politice de la Mislea, o fostă mănăstire.

În anul 1956, prințesa de Wied este transferată la închisoarea din Miercurea-Ciuc, cel mai cumplit loc de detenție pentru femei din România primilor ani de comunism.

La data de 29 septembrie 1956, nemairezistând la condițiile regimului penitenciar, Principesa Maria Eleonore de Wied, fiica primului suveran al Albaniei, înrudită cu majoritatea caselor regale și princiare din Europa, moare la penitenciarul de femei din Miercurea-Ciuc.

Prințesa nu a avut copii.

Ion Bunea, cel de-al doilea soț al prințesei, reușește să părăsească România comunistă în 1968, iar în același an se prezinta la sediul Ministerului de Externe britanic, unde semnează pentru primirea bijuteriilor și bunurilor soției, iar spre sfârșitul anilor 70 se află la Munchen. Moare în anul 1991.

Alin Cristea

Taguri

Arhiva

2 Comments

  1. Titus Berinde
    January 11

    Include Doar activitatea mea.
    Review 1 Post
    Verificarea cronologiei
    Ai fost etichetată într-o postare de către Ando Naum.
    Ianuarie 2013

    Azi
    Titus a comentat un link.

    Este moral si foarte educativ sa aflam experintele tragice traite de nenumaratii eroi martirizati de o ideologie politica bolsevica. Ar fi bine sa aflam mai multe lucruri si despre acea ” dubioasa tacere” a lumii libere occidentale de la acea vreme a Reconastructiei Postbelice. S-ar putea sa aflam inca multe compromisuri facute intre Vest si puterea sovietica, care au marcat si destinul tragic al Rominiei dupa 30 Dec.1947, a coror efecte se mai simt si astazi ? Eu cred ca asa cum s-a incercat si partial s-a reusit ,remanentele politice securisto-comuniste au patruns in toate formatiunile politice nou infiintate dupa Dec. 1989. Aceste” cozi de topor” ale vechiului regim comunist au actionat disimulind democratia,cu scopul de a-si pastra privilegile si a controla viata publica romaneaasca dupa revolutia tinerilor din Dec1989.Trebuie sa recunoastem ca revolta tinerilor din Dec 1989 a fost profund religioasa si dorinta lor de libertate si lupta lor cu sacrificii si jertfe supreme a determinat caderea comunismului la noi in tara.Cum ne explicam faptul ca partidul Pntcd, crestin democrat cu multa sustinere din partea concetatenilor nostrii, in special a celor mai in virsta, care au cunoscut perioada Regalitatii Rominest a fost permanent tinta de compromitere si de distrugere a acestui partid istoric din partea acestor” cozi de topor” securisto-comuniste,remanentele trecutului comunist ? .Sunt convins ca acelasi fenomen regretabil s-a petrecut si cu Partidul Monarhist. Respectind exigenta principiului democratic, ar fi indicat pentru viata publica si politica romaneasca , ca aceste doua partide sa renasca in LIBERTATE DEPLINA, si sa se aseze in fruntea acestei revolutii intelectuale importiva imposturii, revolutie care s-a demarat si continua sa se amplifice pe Internet. Important este sa gandim in viitor mijloacele adecvate, pentru a ne face auziti in Parlamentul Romaniei.Nu trebuie sa fim fricosi si resemnati !Este necesar sa marturisim adevarul pe care-l simtim , sa avem atitudine adevarat cetateneasca si sa nu mai fim robii frcii si terorii. Dan Puric spunea pe buna dreptate :”Avem nevoie sa ne inarmam cu divizii blindate SUFLETEST” Acest lucru se intampla in prezent pe “facebook”, si pentru acest scop nobil ,avem nevoie de foarte multe cluburi sau grupuri monarhiste care sa fie conduse de cetateni responsabili indiferent de deosebiri etnice, religioase sau ideologico-politice. Singura conditie este sa creada cu tarie in valorile si beneficiile RESTAURARII MONARHIEI CONSTITUTIONALE IN ROMANIA

Comments are closed.