Mulțumesc, şcoală, pentru nimic…

Distribuie!

de Oana Răcaru

Dacă acum ceva timp eram revoltată cu privire la acest subiect, acum sunt mai degrabă indiferentă, nepăsătoare pentru că încă nu avem niciun mijloc prin care să putem schimba ceva. Dar nu pot să nu o spun, totuși, în numele atâtor persoane care s-au simțit măcar o dată frustrate. Sunt 12 ani din viața noastră în care suntem folosiți, în care dacă nu ne dezvoltăm în direcția preconizată și inculcată atâta timp, atunci suntem considerați “ratați”. Alții, care se dezic de aceste standarde, nu sunt priviți cu ochi buni, iar energiile lor sunt mai degrabă risipite în această revoltă – de cele mai multe ori, de fațadă - contra sistemului. Și sunt foarte puțini cei care supraviețuiesc, care știu ce să aleagă, care se identifică din toate punctele de vedere cu pasiunea lor și știu ce direcție să urmeze.

Vorbesc despre școală, căreia am din păcate mai multe lucruri pentru care să nu-i mulțumesc decât cele pentru care să fiu recunoscătoare. Nu vreau să urăsc în necunoștință de cauză sau să mă alătur unui anumit curent, ci pur și simplu susțin din inimă ideea de educație, dar nu în sensul în care se realizează astăzi, aici. Da, sunt și cei ignoranți care detestă și cea mai mică legătură cu ideea de cultură generală; dar nu este cazul, tocmai pentru că am fost o elevă implicată, ce s-a străduit. Și poate măcar acest fapt îmi dă dreptul să îmi exprim o părere cât de cât coerentă și de luat în seamă cu privire la subiect.

Nu știu dacă sunt mulți cei la fel de “grăbiți” ca mine, dar am ajuns la vârsta de 20 de ani pentru a-mi da seama că nu aș putea acum să aduc valoare în vreun fel societății. În ciuda implicării, în orice domeniu aș fi mai degrabă un începător. Evident, am experiența activităților extrașcolare, dar majoritatea eforturilor s-au concretizat spre a împrumuta din această lume, spre a absorbi toată informatția pe care o primeam, fără a fi învățată să fac ceva util, concret, care să ajute. Este frustrant, deoarece suntem atât de mulți în această situație, suntem mulți dezorientați, și cu atât mai îngrijorător este faptul că mulți aleg o facultate în necunoștință de cauză, îndreptându-se în turme nu spre vreo pasiune, vreo vocație care să-i împlinească, ci spre o meserie profitabilă, spre niște studii facile, sau urmând sfaturi la întâmplare.

Nu mai avem cunoaștere de sine, vreo abilitate înnăscută sau dezvoltată sau vreo chemare interioară. Dezorientare, simțul că propria persoană nu valorează prea mult, și nici vreo dorință urgentă de a munci, de a ne oferi valoarea și de a aduce un plus lumii. Cam asta văd în jurul meu, și chiar sper să nu fie atât de multe cazuri precum observ.

Sunt foarte revoltată în schimb față de deciziile care se iau și influențează dezvoltarea unor generații întregi, dar fără niciun semn de răspundere, sau de o gândire profundă, anterioară. Introducerea diverselor probe, mai mult sau mai puțin potrivite nivelului de dezvoltare a elevului, când până și ei își pot da seama alături de părinți că ar fi existat soluții mult mai inteligente, care să scoată lucruri bune din învățăcel, nu doar stres, teamă sau dezinteres. Aceste decizii mă fac să mă întreb dacă într-adevăr nimeni din cei care pot schimba ceva în bine nu mai vor decât să fisureze societatea asta mai mult decât este, sau dacă într-adevăr sunt atât de incapabili să propună niște soluții evidente, la mintea fiecărui cetățean pentru a îmbunătăți situația.

Vorbim aici de materii grele, prezentate într-un mod neatractiv. Profesori mai degrabă plictisiți, de care îți este silă, se numără pe degete cei care în toți anii te-au făcut interesat sau interesant în urma cunoștințelor pe care ți le-au dăruit. Se aduc la suprafață lipsurile, greșelile, creșterea unui stereotip și nu direcționarea către un sine mai bun. Înecarea definitivă a creativității, a zâmbetelor, este greșit să te hlizești, să trăiești. Probleme, cărți greoaie, toți învață cam aceleași lucruri. Nu există o selecție în funcție de anumite aptitudini, astfel încât să dezvolți ce ai nativ și să nu îţi mai risipești energia detestând materiile spre care nu ai înclinație și îți scad media. Frică, stres și confuzie.

Când ajungi la facultate într-un cu totul alt oraș, îți dai seama că sunt atât de multe lucruri de care nu ai habar din viața reală, asta bineînțeles, dacă nu ai avut norocul să observi în familie sau să fii învățat din timp despre cum funcționează lucrurile. Nu știm să ne gestionăm resursele, să alegem ce e mai bine pentru noi, tot ce am învățat functționează la un nivel abstract. Rari sunt cei ce pot trăi dintr-o pasiune dezvoltată pe care să o valorifice. Suntem reticenți, nu am fost învățați despre cum să întreținem relațiile interumane - puțină psihologie aplicată - iar cei mai mulți au mari eșecuri în relațiile amoroase. Nu suntem educați în lucrurile care într-adevăr ne folosesc, cu atât mai puțin în direcția în care suntem talentați. Suntem toți priviți la fel, învățăm să ne judecăm tocmai pentru că nu facem față acelorași standarde învechite, în loc să ne acceptăm și să ne bucurăm de diferențele noastre.

Tot ce spun este că nu mai are rost să așteptăm să se schimbe ceva. Noi ne schimbăm, creștem, înțelegem, iar asta ar trebui să fie de ajuns ca să ne determine să acționăm. De la cei de acum nu avem ce aștepta, eu nu văd decât dezinteres și urmărirea satisfacerii personale, independent de viitorul unei întregi țări. Este important faptul că din ce în ce mai mulți conștientizăm că avem nevoie de o educație adevărată, care să se muleze pe fiecare persoană, care să creeze personalități, nu roboți. Noi ne descoperim, ne dezvoltăm și putem fi altfel într-un sens bun!

 

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*