Obiectiv, lucrurile stau așa. Faci totul pentru a te duce la niște străini în țară să le arăți că tu poți, chiar dacă ești român (oricum nu e nevoie să demonstrăm nimănui nimic, nici măcar noua înșine, dacă știm cine suntem și ce putem!) și chiar și așa ei te vor privi mereu ca pe un altul, e imposibil de evitat. Ba chiar străinii se miră când văd cu ce iubire nebună îmbrățișăm alte nații și o vitregim pe a noastră.
De exemplu, într-o vara în Bulgaria, în stațiunea Nessebar am avut ocazia să iau prânzul cu niște turisti englezi, am stat de vorbă, am atins subiectul plecării mele eșuate în Anglia, oamenii au fost foarte drăguți și politicoși, mi-au spus că vorbesc engleza foarte bine și aș fi avut șanse de reușită, dar foarte senin și naiv m-au întrebat „De ce?” – de ce aș fi făcut o facultate în altă țară?
Normalitatea acelei întrebări m-a frapat și m-a pus pe gânduri. E normal ca ei să nu înțeleagă ce-i cu românii care pleacă de nebuni să muncească sau să învețe prin alte țări, pentru că ei o duc mult mai bine sau pentru că pur și simplu nu și-au creat nevroza străinătății. Dar în același timp nu e normal ca noi să considerăm că putem să trăim mai bine oriunde, numai în România nu!
Revin, accentul cade pe dezrădăcinarea proprie, pe viața duală pe care o duci intenționat, pe șocul pe care ți-l produci singur și apoi suferi consecințele. Și e o „boală” latentă, aproape că uneori nu o simți, dar ea e acolo și produce schimbări la nivel cerebral și emoțional.
Prin asta nu încerc să conving pe nimeni că urcatul în avion către o destinație străină, ar fi un lucru bolnav și lipsit de beneficii, dar e mult mai sănătos să o faci pentru o vacanță, pentru o schimbare de mediu, decât pentru o mutare definitivă. Invit pe cei care se hotărăsc să plece definitiv în străinatate să rostească cu voce tare acele afirmații „o să fie mai bine”, „o să câștig mai mult”, „ o să ajung cineva”, „o să am bani pentru absolut orice vreau” și să observe dacă nu sună puțin efemer, egoist și superficial. Creierul e cel mai mare dușman al nostru, uneori.
Nu e nevoie să pleci din țară definitiv ca să ai o carieră așa cum ai visat-o, nu e nevoie să te muți cu tot, cu cățel, cu purcel într-un alt loc pentru a reuși în viață. Dacă acei oamenii care au plecat (și încă se mai pleacă) ar fi rămas în țară, nu am mai avea de ce să ne plângem de țara noastră; dacă am investi aici toată ambiția și cunoștințele de care vrem să dăm dovadă în afară, România, din punctul meu de vedere, astăzi ar fi mai presus decât multe alte țări din U.E.!
Nicoleta Diaconeasa
Ilustrație de Cristina Stan
Related posts:
Dezrădăcinare. Despre studenții români care pleacă în străinătate (partea I)
Studenții români și romi sunt #ÎmpreunăLaUniversitate
Maia Morgenstern – Luceafărul de dimineață care a schimbat România („Români cu care ne mândrim”)
Victor Rebengiuc – omul pe care destinul l-a împins să devină actor („Români cu care ne mândrim”)
Vorbeste despre ce vorbesti dupa ce vei pleca din tara si vei avea experienta despre care vorbesti aici, nu exista niciun gol, nu esti mereu un strain si mai mult nu pleci neaparat spre mai bine ci spre nou.
Si noul e bun, e chiar foarte bun… In Romania e o societate prea bolnava care nu apara pe nimeni si nimic, pana la urma si toti vor ceva dar nu exista o unitate, daca vei calca in Anglia vei vedea ca nu e lapte si miere, dar mai departe de atat e o alta lume, o lume care are reguli si fiecare mai mult sau mai putin e protejat.
Nu mai vorbi despre lucruri pe care nu le cunosti.
Draga Nicoleta, in primul rand vorbesti in necunostinta de cauza, iar in al doilea rand vorbesti prostii! Experienta ta de viata cu siguranta nu iti permite sa faci majoritatea afirmatiilor prezente in articol. Daca informatia pe care voiai sa o transmiti nu era intr-o maniera de “eu am dreptate” sau “este asa cum spun eu” nu era nicio problema, insa simplul fapt ca nu iti exprimi doar opinia ci sustii ca acesta este purul adevar este o greseala majora deoarece distorsionezi realitatea si influentezi anumiti tineri.
Termina raule. Demoralizezi fata.
Nu-i nimic Carnifex, nu ma demoralizeaza o persoana care ma acuza pe mine ca mi-am exprimat punctul de vedere intr-un mod dictatorial dar care e ferm convins ca ” vorbesc prostii!” si “in necunostinta de cauza” , nici din partea dansului nu vad prea multa atitudine partinitoare.
In al doilea rand argumentele pentru care “vorbesc prostii” lipsesc cu desavarsire si .. as vrea sa mentionez ca nu cred ca am puterea de a influenta pe cineva in primul rand pentru ca mirajul strainatatii e prea …captivant, e mai puternic decat mine si doi poate pentru ca .. “vorbesc prostii!” si nu se vor lua dupa spusele mele.