Recent, am văzut la știri un incident îngrozitor petrecut la o premieră a filmului The Dark Knight Rises, ultimul film al trilogiei lui Christopher Nolan avându-l protagonist pe Christian Bale în rolul arhicunoscutului justițiar mascat Batman: un scelerat a intrat în sală purtând o mască de gaze, a dat cu gaze lacrimogene, după care a ucis douăsprezece persoane și a rănit alte 58. Printre victime se aflau și copii. Când a fost arestat, psihopatul James Holmes le-a spus polițiștilor că se numește Joker, aidoma inamicului principal al lui Batman, și că are apartamentul ticsit de explozibili. Este extrem de îngrijorător că în lumea de azi, o ieșire la film se poate transforma brusc într-o baie de sânge, din cauza fanteziilor macabre ale unei minți bolnave.
Mai mult ca sigur, vor fi multe voci care vor spune că violența și atmosfera sumbră din filmele lui Nolan din seria Batman l-au împins pe tânărul de 24 de ani să comită oribila crimă în masă. Eu nu sunt printre acei oameni. Sunt de părere că la 24 de ani, oricine ar trebui să știe să facă diferența între realitate și ficțiune sau, dacă are o boală psihică, să fie ținut departe de filme de acest gen, și mai ales de ceilalți oameni.
S-a întâmplat de foarte multe ori să fie găsit vinovat un scriitor, un regizor, un creator de jocuri video sau un muzician atunci când cineva o ia razna după ce intră în contact cu creațiile sale. Într-adevăr, media e plină de violență, uneori gratuită. Dar asta nu înseamnă, mai ales în cazul filmelor de ficțiune, că violența asta trebuie replicată în realitate. Și mie mi-a plăcut foarte mult felul în care regretatul Heath Ledger a dat viață personajului Joker în The Dark Knight. Dar asta nu m-a împins să mă apuc să tai lumea de pe stradă pe față, zâmbind sadic și întrebând Why so serious?.
Am fost, sunt, și voi fi mereu de părere că rolul ficțiunii este să prezinte voalat viziunea creatorului său asupra lumii, viziune care, de multe ori, folosește violența pentru a critica însăși violența. Dacă nu suntem în stare să înțelegem mesajul, cel mai bine ar fi să evităm astfel de opere de ficțiune. Bineînțeles, problema e mult mai complexă de atât: omul era clar bolnav psihic, deci nu trebuia să aibă acces la o armă. Plus că au existat multe exemple de oameni crescuți în fața unor produse media care clar nu le erau destinate la o vârstă mică: e plină lumea de puști care joacă Manhunt, cea mai oribilă imitație de joc video pe care-am văzut-o vreodată.
Există încă foarte mulți care au impresia că, spre exemplu, benzile desenate sau jocurile video sunt destinate exclusiv copiilor. Acei oameni n-au auzit clar de Alan Moore sau Frank Miller, creatorii benzilor desenate Watchmen, respectiv Sin City, unde atmosfera întunecată și violența sunt la ele acasă, și nici n-au văzut (sau n-au vrut să vadă) M-ul mare, de la MATURE, de pe coperțile unor jocuri video horror ca Resident Evil.
Ficțiunea și realitatea sunt două planuri total diferite. Cu toate astea, în lipsa unei educații responsabile în ceea ce le privește, intervine o mare problemă, numită „somnul rațiunii.” Care „somn” știm cu toții că naște monștri, sau în cazul lui Holmes „Jokeri.”
Alex Szollo
Sursa foto: wikimedia.org
Iti inteleg pledoaria si e bine intemeiata. Pacat ca nu ai tras vreo concluzie legata de faptul ca in cazul tragediilor ca asta, societatea arata cu degetul gradul de violenta din filme, jocuri, benzi desenate. Articolul tau mi-a adus aminte de o cercerarea pe care o incepusem legata de agresivitatea si jocurile video si aveam ca studiu de caz masacrul de la liceul Columbine, Colorado, 1999. Atunci, spre deosebire de un agresor, au fost doi liceeni care au intrat ziua in amiaza mare in liceu si au inceput sa traga in cine se nimerea, profesori, elevi si s-au oprit abia in biblioteca unde s-au sinucis. Cei doi prieteni mai tot timpul locuiau in camera unuia dintre ei, unde se jucam Doom. Parintii nu mai intrasera in camera de 2 ani ca sa descopere arsenalul. Imediat mass-media au tras concluzia ca au ajuns asa din caza ca toata ziua se joaca jocuri violente si ca sunt antisociali. Aproape ca nimeni nu a arata ca astia doi se duceau in fiec are week-end cu tatii lor la vanatoare, adica aveau antrenament in manuirea armelor. Cred ca si in cazul agresorului „Joker” sunt prea multe care sa fie luate in considerarea pana sa aratam cu degetul. Agresorul pare ca suferise un traumatism cranian la lobul frontal, desi singura nu asta poate fi cauza, sunt sigur ca a participat printre multe altele. Faptul ca mass-media si implicit societatea ajunge sa gaseasca un vionovat asa repede arata ca ignoranta inca vine la pachet cu „informarea”. Pe baza unor cazuri ca asta, izolate, rare (desigur ca tragice) si care sunt mediatizate excesiv in numele informarii, oamenii ajung sa traga concluzia ca lumea asta luat-o razna si ca trebuie facut ceva. Panica morala rezultata duce la masuri prpite, legislatii slabe pentru o cauza care nu e acolo, sau poate nu e acolo singura. Interesanta e intrebarea de ce la noi nu se intampla tragedii asemenea celor din SUA?
Draga Steff,
tocmai am citit pe Gandul ca un om din Romania a impuscat un mecanic auto, fiindca nu a fost multumit de reparatie. Cred doar ca sunt prea putini care isi permit un pistol, la noi se da cu sapa sau cu toporul daca se supara cineva, nu avem ideea de pistoale si arme puternice. Asteapta cativa ani si ajungem si noi la asta.