Daca aș fi ministrul educației

Distribuie!

de Mihai Cîrjă

All that is necessary for the triumph of evil

is that good men do nothing.

Edmund Burke

Culmea e că toată lumea se plânge de sistemul neperformant de învățământ din România, dar nimeni nu face nimic. Partea și mai proastă e că unii nici măcar nu se mai plâng, ci îl iau ca atare. E patetic să te plângi, mai ales când nu poți face nimic, dar mai bine puțin patos și frustrare; resemnarea te face să vezi lucrurile ca pe ceva normal. Iar pe termen lung, resemnarea te face ca atunci când ajungi într-o funcție cu putere decizională să nu mai faci nimic, pentru că ești deja spălat pe creier.

Așadar, dacă aș fi ministrul educației:

În primul rând, aș distruge învățământul din temelii, pentru că nu poți construi ceva bun pe o temelie revolută. Am să exemplific în cele ce urmează. Cu mare fast, nu demult, Universitatea Babeș - Bolyai, Cluj - Napoca a anunțat că va introduce examen de admitere la toate facultățile. Mirobolant! Ca și cum asta ar crește performanța învățământului. Oare chiar așa să fie? Eu cred că singurul fenomen care va crește va fi industria meditațiilor și, odată cu asta, invers proporțional va scădea egalitatea șanselor. Cel mai evident domeniu este arhitectura, unde, ca să poți intra ai nevoie de vreo 2 ani de meditații la greu, făcute de cele mai multe ori cu profesorii universitari de la universitatea, facultatea, la care vrei să dai admitere. Și scorurile sunt pe măsură.

Dincolo de aspectul financiar, criteriul de admitere de cele mai multe ori e unul formal: ai de învățat câteva sute de pagini. Universitățile noastre nu evaluează aptitudini și ulterior, nici nu le creează, fapt paradoxal și inutil, într-o realitate în care orice informație prețioasă dintr-un curs universitar o poți găsi cu o căutare pe Google. Pe cale de consecință, absolvenții noștri ies din facultăți cu o memorie de elefant și cam atât. E adevărat că e nevoie de un background informațional, dar să nu exagerăm.

Urmează apoi piața muncii, unde îți dai seama că ai terminat o facultate inutilă. De ce inutilă? Pentru ca nu există un control al locurilor scoase la concurs în fiecare an de către Universități. Dacă s-ar comanda niște studii care să spună: în 3 ani vom avea nevoie de x contabili, y juriști, z ingineri, etc., totul ar fi mult mai simplu. Dar nimeni nu e interesat pentru că, mai ales în sistemul privat, totul e o afacere, un fel de piață unde în loc de zarzavaturi se vând diplome.

Chiar și în cazul celor mai norocoși, care obțin o specializare la mare căutare, se întâmplă să existe dificultăți de natură non-formală. După ce 18 ani ai învățat să asimilezi o informație și „să o scupi” înapoi la lucrare/test/examen îți dai seama că ești puțin redus afectiv, pentru că în curricula de învățământ nimic nu stimulează partea de dezvoltare personală, de creativitate, de inteligență emoțională și de imaginație. De ce copiii nu fac în gimnaziu un instrument, teatru,  dansuri, exerciții de scriere creativă, etc.? Pentru că un imbecil afectiv e mai ușor de controlat și ăla de obicei nu se plânge, nu are nostalgii sau idealuri. Invățământul ar trebui să ofere o viziune estetică asupra lumii, nu una capitalistă, care să te facă să conștientizezi că tot ce trebuie să faci în viață este să subziști.

Acum să vedem lucrurile ex cathedra. Revenind la piața muncii - munca de profesor: de ce să NU te faci profesor? Pentru că ai un statut social jalnic, mereu în decădere, un salar mizer și niște elevi/studenți scârbiți de sistemul din care faci parte. Cine se face acum profesor? Cei care nu găsesc sau nu sunt capabili de ceva mai bun. Și câțiva (puțini de tot, pe cale de dispariție), mult prea pasionați să renunțe la asta. Personal, m-aș face cadru didactic dintr-o iremediabilă plăcere de a critica și analiza sistemul, dar și dintr-o dorință autentică și naivă de a transforma modelul orelor de curs care mă frisonează teribil. Cine se titularizează acum? Cei care cu greu iau peste 5, iar restul, predau în continuare ca suplinitori...

Mai punctual acum, câteva măsuri:

-          15% din PIB pentru educație (efectele ar fi utopice în vreo 10 ani);

-          reabilitarea statutului de profesor, atât prin remunerație, cât și prin pregătirea pe care un profesor ar trebui să o aibă;

-          programa de învățământ să implice atât o dezvoltare profesională, dar mai ales una personală (cursuri de artă, sculptură, muzică, balet, dansuri, gătit - cooking classes, culturi și civilizații străine); în același timp să existe posibilitatea unei apropieri între învățământul preuniversitar și cel universitar. Spre exemplu, dacă vrei să faci drept, până la facultate nu ai nici cea mai vagă idee ce presupune, motiv pentru care și abandonul după primul an de facultate este foarte mare, pentru că viitorul student nu are o imagine reală a ceea ce unele facultăți presupun.

-          locurile pe care facultățile le scot la concurs să fie în acord cu cererea estimată pe piața muncii, iar admiterea să fie una bazată pe capacitățile și aptitudinile individului, care își poate alege încă din gimnaziu o serie de materii care să-l pregătească pentru acest concurs;

-          materiile de studiu să fie alese de către elev/student;

-          desființarea învățământului privat;

-          evaluările să aibă ca prim obiect sistemul de învățământ, nu doar elevul/studentul

-          mai multă practică și cercetare; învățământul nostru se reduce la autoritatea unor manuale, din limitele cărora nu se prea iese. În locul vechilor teste și examene unde redai cateva paragrafe din veșnicul manual, mult mai util ar fi un proiect practic, unde cel care învață să caute, să asambleze idei și informații să tragă singur niște concluzii și să fie capabil să aibă niște păreri cu privire la ceea ce învață.

-          o dată pe an elevul să viziteze în cadrul școlii o altă țară (Cultural Approaches);

-          grupurile cu care se lucrează să nu depășească 20 de persoane;

-          școlile să fie mai mult interesate de cine iese cu dimplomă și mai puțin de cine intră;

-          performanța să fie apreciată prin excursii, tabere, bani, nu doar o strangere de mână;

-          înainte de a se face investiții în școli/universități elevii, părinții, studenții să fie chestionați cu privire la interesele lor (știm cazurile în care s-au construit săli de sport imense pe la sate, doar pentru ca primarul să aibă ce închiria pentru nunți și cumetrii).

De ce acest articol?

-          pentru că am avut norocul de a întâlni câțiva profesori extraordinari, care m-au făcut să-mi dau seama că se poate și altfel;

-          pentru că se alege obsesiv cantitatea în defavoarea calității;

-          pentru că sistemul de învățământ românesc nu merită nici cea mai firavă indulgență, deoarece constrange și promovează o mediocritate penibilă și periculoasă.

-          pentru că trăim într-un conformism călduț și lejer, care duce la tolerarea cu serenitate a viitoarelor anomalii petrecute dincoace sau dincolo de catedră;

-          pentru că în momentul de față nu putem decât să încercăm să facem ce vrem și ce ne place, așa cum vrem și cum ne place, într-un sistem pe care nu îl vrem și nu ne place.

-          și pentru că, parafrazându-l pe Edmund Burke: este suficient ca individualitățile să nu facă nimic, pentru ca sistemul să triumfe.

Notă autor: acest articol este scris pentru igiena mea psihică și s-ar putea să fie la fel de ridicol ca realitățile de la care pornește.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

3 Comments

  1. Mie mi se pare total pe langa articolul tau, la fel ca majoritatea articolelor despre educatie.

    1. Ai spus ca facultatile ar trebui sa aiba un numar de locuri disponibil care sa fie in concordanta cu piata muncii. Asta, in opinia mea, e complet gresit. Piata muncii ar trebui sa se ghideze dupa facultati, nu invers.
    Sa luam un exemplu:
    Sa zicem ca, peste noapte, Facultatea de Automatica si Calculatoare ar fi de 10 ori mai buna, ar avea numai profesori extraordinari si interesati si, evident, si absolventii ar fi mult, mult mai buni. Care ar fi rezultatul? Crezi ca numarul de posturi ar fi acelasi ca acum, si 50% din studenti ar lucra in alte domenii decat Calculatoare, chiar daca sunt foarte buni si priceputi? Sau ar veni Google, Facebook, Oracle etc. si ar deschide o gramada de sedii in Romania, si ar plati sute de milioane de euro in taxe? De ce crezi ca Silicon Valley s-a format pe langa Stanford si nu pe langa Spiru Haret? De ce Steve Jobs a facut Harvard?
    Nicio facultate nu e inutila, dar nu pentru ca toate “iti dezvolta gandirea”, ci pentru ca se pot face performante extraordinare ( si, implicit, bani ) cam in orice domeniu, dar la noi nu se intampla asta. Problema e ca la noi multi studenti se duc la facultate nu pentru ce se face acolo, ci pentru ce nu se face ( matematica, fizica, si in general materii la care nu poti sa treci pe baza de referate si eseuri ) sau pentru cate job-uri bine platite sunt disponibile in prezent ( pe care oricum nu o sa le obtina daca nu sunt pasionati de domeniu ) si putinii care se duc din pasiune isi dau seama ca pot invata mult mai bine in strainatate si majoritatea pleaca, mai devreme sau mai tarziu.
    Pe langa asta, faci o greseala imensa, aceea de a considera toti absolventii unei facultati relativ egali ( de-aia vorbesti in termeni de genul “x ingineri”, de parca toti sunt la fel ), cand de fapt, un von Neumann face cat toti inginerii romani la un loc.

    2. Sugerezi ca dezvoltarea personala reprezinta educatia in domeniu artistic ( sculptura, scriere creativa (ce dracu o mai fi si asta) ) si ca cei care nu au facut sculptura la liceu/facultate sunt “imbecili afectivi”, de parca Socrate a facut scriere afectiva. De fapt, dezvoltarea personala ar trebui sa fie personala si nu ar trebui sa aiba legatura cu educatia formala. In plus, sunt sanse mult mai mari ca cineva care sta toata ziua in casa si sculpteaza sa ajunga un “imbecil afectiv”, mai degraba decat cineva care o arde prin cluburi si pe la petreceri. De asemenea, capacitatea de dezvoltare afectiva e partial innascuta ( vezi autism ).

    3. Ai mers de la premisa ca rolul studiilor superioare este sa te pregateasca afectiv si tehnic pentru un job, cand de fapt, rolul cel mai important al universitatilor ar fi sa faca cercetare si sa formeze noi cercetatori straluciti, si sa isi motiveze ce mai buni studenti sa aleaga un post de cercetator in detrimentul unui salariu foarte bun. La capitolul asta suntem la pamant, si desi am avut si studenti geniali, au ales sa faca cercetare in alte tari (Mihai Patrascu, George Necula, Andrei Alexandrescu etc. — doar la informatica ma pricep, dar banuiesc ca e la fel in alte domenii ).

    4. Propunerea ca 15% din PIB sa fie acordati educatiei e deja puerila fara sa discuti ce de unde ar trebui sa luam ca sa dam la educatie ( politie, sanatate, pensii, infrastructura: de unde? ) ( intereseaza-te sa vezi cum influenteaza banii educatia, si vezi cat cheltuie cele mai bine educate state din lume)

    • Cirja Mihai
      June 29
      Reply

      Multumesc de feedback!
      1. si la noi sunt oameni cu performante extraordinare carora li se sisteaza fondurile pentru cercetare 2 punctul meu de vedere nu era dus la extrem, asa cum l-ai nuantat tu .3. si cercetarea e un job in sine 4. e clar ca articolul se vrea putin utopic, ca doar nu-mi fac aici program politic…

  2. – desființarea învățământului privat; Aici ai o mare problema pentru ca este si un liceu ICHB care anul acesta au fost majoritari la olimpiada nationala de matematica in varf, si sunt un liceu care investesc sume foarte mari pentru performanta de varf.
    Daca toate sistemele de educatie privat ar fi la fel , ar fi ok , dar cum e tipic romanesc , in loc sa verificam si sa amendem ce nu merge bine mai bine generalizam si atacam tot sistemul si il punem la pamant , nu conteaza ca pe acolo sunt unele lucruri care sunt extrem de bune

Leave a Reply to Ekart Dragos-Ioan Cancel reply

Your email address will not be published.


*