Conflictul mentalităților și generația `90

Distribuie!

Acum câțiva ani, când devenisem suficient de matură încât să privesc în mod critic mediul în care trăiesc, îmi puneam deseori întrebarea: Oare când o să ne trezim la realitate și o să ne adaptăm modul de gândire la democrație? Pentru că, fie că realizăm sau nu, reminiscențele sistemului totalitar încă se mai simt în societatea românească – la nivelul mentalităților, cel puțin. Mă refer aici la diferența dintre modul de gândire limitat al comunismului și gândirea deschisă a democrației.

În general, toți știm ce presupune democrația: numeroase drepturi, libertăți, șanse. Dar cum se face ca acceptăm să achităm note de plată pentru mâncarea necorespunzător pregătită sau pentru condiții indecente la un amărât de hotel? Cum se face că tolerăm violența domestică și discriminăm pe unguri și pe romi? Cum se face că nu ne cunoaștem drepturile de cetățeni europeni? Cum se face că rareori vedem dincolo de aparențe?  Cum de nu ne-am trezit încă la democrație?

Răspunsul (pe care îl găseam genial, deși este atât de banal!) l-am identificat datorită unui curs din facultate: sistemele politice se pot schimba brusc, însă mentalitățile nu; acestea se adaptează în timp. Lucru perfect logic: nu poți cere oamenilor care au fost educați o viață întreagă în spiritul comunismului să se transforme peste noapte în democrați veritabili. Este împotriva firii umane. Cu alte cuvinte, fiecare societate, în funcție de specificul său, are nevoie de mult timp pentru a se adapta. 10, 20, 30 de ani… cine știe cât?!

Comunismul ne-a învățat să fim umili, servili și să nu cutezăm să ne depășim pătrățica, iar democrația presupune tocmai contratriul, și aici apare conflictul mentalităților. Dar pe noi cine ne învață democrație? Noi ne adaptăm puțin câte puțin, prin experiență: prin faptul că avem mai multe drepturi și libertăți sau mai multe șanse. Să învățăm de la occidentali? Pai cam asta facem, dar mă tem că nu i-am înțeles prea bine și ne-am întors la formele fără fond ale lui Titu Maiorescu.

Nu-mi place când aud români vorbind urât despre țara lor și despre compatrioții lor. Într-adevăr, nu suntem o superputere la nivel mondial. Dar gândiți-vă prin câtă istorie amară am fost purtați de-a lungul timpului! Cum te poți dezvolta ca națiune când ești într-un război aproape permanent?!

Spun toate acestea pentru că vreau să înțelegem că totul în viață este determinat de context și pentru că vreau să ne gândim de două ori înainte să punem etichete. Vreau să pătrundem dincolo de aparențe și să gândim în afara prejudecăților, care nu fac decât să ne limiteze. Vreau să ne păstrăm mințile deschise și să gândim liber, pentru că numai așa vom evolua. Pentru că se poate. Eu cred în viitorul României și în capacitatea ei de dezvoltare. De ce?

Pentru că am încredere în tinerii români! Pentru că văd tineri români isteți, responsabili, ambițioși, talentați, educați, plini de inițiativă – mai mult decât tineri superficiali, inculți, delăsători sau desfrânați. Pentru că văd tineri care vor și fac. Pentru că există și cărți, documentare,  drumeții – nu numai mașini scumpe, lux și opulență. Pentru că știu fete care au înțeles că nu trebuie să arunce o căruță de bani pe haine de firmă ca să fie frumoase și băieți care au învățat că mașinile luxoase nu merg neapărat pe drumul succesului. Și mai ales pentru că putem reuși orice, dacă ne străduim.

Diana Scurtu

Foto: Alexandra Proca

Taguri

Arhiva

8 Comments

  1. Diana
    June 21

    Referitor la articolele pe teme de comunism, ni s-ar putea reprosa ca vorbim in necunostinta de cauza, pentru ca noi nu am trait in acea perioada; si intr-un fel e de inteles. Dar nu trebuie sa uitam ca am fost educati de oameni crescuti, la randul lor, in comunism. Astfel, si noi am fost afectati, in mod indirect.

    • Carnifex
      June 21

      Chiar daca ne reproseaza cineva ca am critica regimul comunist in ciuda faptului ca nu am crescut mai mult de cativa ani in acea lume Ceausista nu trebuie sa dam inapoi. Daca n-ai amintiri care sa iti insoteasca dispretul asta nu inseamna ca nu poti sa-l dispretuiesti pentru durerea pe care a provocat-o altor oameni si pentru nedepretatile pricinuite.

      Sunt mai multi cei care ii dispretuiesc pe tigani decat pe unguri. Stii din ce cauza lumea este reticenta fata de aceste doua categorii de persoane. Romanii s-au saturat sa aiba de-a face cu hotia tiganilor si cu obraznicia ungurilor de a refuza sa vorbeasca limba tarii in care traiesc. Cel mai bine ar fi nici sa nu avem de vorbit despre toleranta. Daca majoritatea tiganilor ar fi compusa din cetateni onesti si daca ungurii ar vorbi limba romana fiind mandri in acelasi timp de trecutul lor national n-am avea nici o problema cu ei dar atata timp cat ei sunt agresivi fata de noi in propria noastra tara nu ar fi decat o dovada a ignorantei daca nu ne-ar deranja.

      Pe mine personal ma deranjaza atunci cand un barbat recurge la violenta pentru a-si demonstra superioritatea in fata unei femei. De aceeasi parere sunt atat prietenii mei cat si parintii care m-au crescut. Este jignitor sa ne crezi ca am tolera asemenea fapte marsave. Nu pot sa spun decat ca imi pare rau ca justitia noastra nu este mai eficienta fata de aceste cazuri si ca pedepsele nu sunt mai severe.

      PS: Ce mult mi-ar placea daca site-ul asta n-ar fi atat de MORT

      • Diana
        June 21

        Dar ce faceti, tu si prietentii tai, cand vedeti un caz de violenta asupra femeilor? Interveniti? Sariti in ajutor? Anuntati autoritatile? Eu am vazut fete tinere bruscate in plina strada si nimeni n-a facut nimic. Habar n-ai cate cazuri de violenta domestica exista in Romania si cati stiu despre ele si nu fac nimic. A devenit ceva normal, ceva tolerat, asta e problema. Oamenii s-au obisnuit asa de zeci de ani. De asta spun ca avem nevoie de o schimbare a modului de a gandi. Abia apoi sa fie consolidat si sistemul legislativ.

        Eu nu acuz pe nimeni dar asa stau lucrurile si trebuie sa recunoastem. Nu spun ca sustinem violenta domestica, ci doar ca o toleram (pentru ca nu facem nimic pentru a remedia problema).

      • Diana
        June 21

        Comentariul tau referitor la unguri si tigani vine impotriva ideii centrale din articolul meu. Cred ca nu ai inteles. Am spus acolo ca nu trebuie sa judecam atat de repede si ca ar fi bine sa tinem cont si de context. Generalizarile fac rau problemelor legate de etnicitate si discriminare. Stiu tigani decenti, de succes, care au ajuns sus pe forte proprii (indurand si discriminarea, by the way). Si cum poti sa spui ca nu se poate vorbi de toleranta in cazul lor? Cum vrei sa se integreze si sa fie cetateni romani de valoare daca ei sunt tratati astfel? Si cum poti sa insinuezi ca tiganii sunt hoti pentru ca sunt tigani? Stii cati romani hoti exista?

        Intr-adevar, cultura romilor ii face sa fie mai aparte si au multe probleme, unii dintre ei. Dar nu judeca intregul dupa parte. Pentru ca intotdeauna va exista cel putin un tigan sau un ungur care sa nu fie asa cum ai spus tu.

        Aaa, si daca ai impresia ca toleranta fata de alte etnii sau nationalitati e asa simplu de judecat: Stii cati romani sunt discriminati in Italia, de exemplu? Si cati italieni ne considera pe noi, romanii, hoti? Uite aici discriminare si generalizare pripita la pachet!

        • Carnifex
          June 21

          Nu ai cum sa fii tolerant fata de ceva ce din start nu te deranjaza. Esti tolerant fata de un lucru doar daca acesta te deranjaza si in schimb de a-ti manifesta aceasta impresie alegi sa nu faci nimic. Verbul “a tolera” este sinonim cu expresia “a trece cu vederea”. Daca nu ne-ar deranja nimic in legatura cu un grup de persoane n-ar fi nevoie sa mai vorbim despre toleranta atunci cand aducem vorba de ele, nu-i asa?

          Daca generalizariile sunt atat de nefaste problemelor de etnicitate nu crezi ca ele ar avea un impact negativ si asupra imaginii romaniilor de pretutindeni? Nu oare generalizarea conform careia suntem lipsiti de toleranta fata de unguri si tigani in schimb suntem tolernati fata de violenta domestica este o ofensa la adresa intregului popor roman?

          Am mai multi prieteni care au sarit in ajutor atunci cand au vazut ca o fata este maltratata de cineva. Unul dintre ei mi-a povestit despre un caz care s-ar putea sa te intereseze: Un individ se certa cu prietena lui langa hotelul International din Sinaia pe la ora 1 noaptea. Deodata tipul si-a iesit din minti si si-a lovit prietena cu pumnul in gura. Fata s-a prabusit la pamant din cauza socului si barbatul in loc sa realizeze ceea ce tocmai a facut a inceput sa ii traga suturi. Prietenul meu l-a luat prin surprindere cu un pumn si pe urma a inceput sa ii indese fata tipului intr-un zid de piatra de langa. Spre stupoarea sa deoadata simte niste ghiare cum ii zgarie ceafa si aude un zbierat disperat de care ii spune “Lasa-mi prietenul in pace!!!”.

          Cazul pe care l-am povestit putin mai sus nu este deloc neintalnit, multe femei isi apara iubitii care le maltrateaza. Nu e vorba despre sindromul Stockholm cat e vorba despre lipsa educatiei si prezenta prostiei.

          • Diana
            June 21

            Tocmai asta spuneam, ca pana si victimele isi tolereaza agresorii…

            In fine… ai raspuns printr-un atac la comentariul meu, ceea ce nu te face deloc convingator. Nu e o disputa intre noi, voiam doar sa inteleg de unde vine lipsa asta de toleranta din partea ta fata de unguri si tigani.

            Si nu consider ca am focut o generalizare referioare la poporul roman in articolul de mai sus. Nu am spus ca toti romanii sunt intr-un fel. M-am referit la cei care intr=adevar sunt asa. Am folosit persoana I, plural tocmai ca sa nu ofensez pe nimeni. Daca ai inteles altceva, my bad.

  2. cristiana
    June 21

    felicitari pentru articol, “fe-fetita mea”!

  3. Diana
    June 21

    Multumesc, Cris!

Comments are closed.