1984 – de George Orwell

Distribuie!

Pentru că nu m-am născut şi nu am crescut în perioada comunistă, imi place să cred că sunt un „copil al democraţiei”, deşi de multe ori mi s-a demonstrat că ceea ce vreau eu nu corespunde cu lumea în care trăiesc, unde mentalităţile încă au rămas comuniste şi încă eşti arătat cu degetul pentru lucruri banale. Ceea ce a fost înainte ştim cu toţii din spusele celorlaţi, dar oare pe cine trebuie să credem, că doar trăirile sunt filtrate prin experienţele altor oameni, nu ale noastre, cei de după ’90.

Sâmbăta aceasta vă propun să aruncăm un ochi în romanul lui Orwell, „1984”, care construieşte o viziune distopiană a lumii din viitor. Scris în 1949, romanul e un avertisment împotriva totalitarismului la care Orwell fusese martor în Spania şi Uniunea Sovietică şi aduce în discuţie viitorul omenirii. Este un roman de idei bazat pe ideologii politice, dogmă, falsificare a trecutului şi mai ales a prezentului.

Într-o Londră refăcută după un război nuclear, populaţia e împărţită în membrii partidului, care lucrează în departamente subordonate diferitelor ministere şi proletariatul, oameni consideraţi incapabili şi lăsaţi să-şi desfăşoare activităţile obişnuite.

Totul este o mare minciună peste care domneşte figura autoritară a Fratelui cel Mare (Big Brother) care urmăreşte fiecare mişcare a membrilor prin spioni, teleecrane şi Poliţia Gândirii. O lume în care un concept umbrelă (Big Brother) ascunde acţiunile ministerelor a căror nume induce în eroare: ministerul Păcii se ocupă de fapt cu războiul, ministerul Adevărului cu minciuna, ministerul Abundenţei cu sărăcia, ministerul Iubirii este ministerul de care aparţine Poliţia Gândirii, care are grijă să şteargă ultima urmă de umanitate şi individualitate (reeducare). Michel Foucault numeşte metoda folosită în reeducare „docile bodies” (corpuri docile), pentru că manipularea şi propaganda, alături de violenţă şi fals sunt principiile noii ordini din Londra.

În universul distopian al lui Orwell nu îţi este permis să ai prieteni apropiaţi, să te îndrăgosteşti (funcţia actului sexual este de a procrea şi nimic mai mult), nu ai dreptul la intimitate (teleecreanele amplasate peste tot, chiar şi în case) şi îţi este cu desăvârşire interzis să gândeşti liber sau diferit de ceea ce zice partidul; aici Orwell este un maestru în a inventa cuvinte precum: crimăstop şi dublugândit.

Nu îmi rămâne decât să vă recomand să pătrundeţi într-o lume răsturnată, spre a afla neliniştile lui Winston Smith, protagonistul, care ajunge să se îndragostească  de tânăra Julia şi de a trăi pentru un timp scurt ca un om cu libertate individuală. 

Anda-Diana Marin

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

6 Comments

  1. Simina Cernat
    June 23

    Este foarte buna cartea. Eu dupa ce am citit-o parca ma intorsesem de pe alta planeta…

    • DImulescu Liviu
      June 23

      corect. si daca te simti in viata atunci cand calatoresti pe alte planete iti recomand cartea “Minunata Lume Noua” a lui Huxley…este exact opusul cartii lui Orwell.

      • Simina Cernat
        June 23

        O voi trece pe lista cartilor de citit. Multumesc.

  2. BombsAway
    June 24

    Este exact contrastul utopic-distopic(Brave New World și 1984). Ambele, însă, creionează societăți decadente împinse la extrem, construite pe sensibilitățile maladive ale oamenilor în fața puterii informației. În 1984, controversul este stârnit de acuratețea detaliilor în descrierea vieții oamenilor, motiv pentru care cartea a și fost interzisă în Uniune, iar asta nu ar trebui omis de niciun review.
    Mi-a plăcut ideea de altă lume, deși eu sunt de părere că amândoi autorii prefigurează, fiecare în stilul specific, un etos și un model de politică cărora le putem atribui oricând exemple din actualitate, sau pe care să le păstrăm ca un veșnic *heads up*, dacă ne jucăm cu o premoniție de ordin sociologic, iar aici e încărcătura cea mai valoroasă pe care romanele le-au lăsat moștenire cititorilor. Huxley, ce-i drept, spre deosebire de studentul său apolinic(dap, chiar Orwell) era un om fascinat de latura “para” și mistică a cunoașterii. Cartea lui este cea mai bună recomandare oricărui neîmpătimit al literaturii SF și care subestimează valoarea acesteia. Genul ales, îndrăznesc să spun, este doar o fațadă stilistică.

    Ambele cărți merită recitite o dată pe an, dacă se poate, chiar în paralel. De fiecare dată îți iau prin surprindere imaginația:)

    • DImulescu Liviu
      June 25

      Dupa ce le-am citit pe amandoua eram “desumflat” de tot, adica spectrul ideologiei politice era dus de la o extrema la alta, fara a gasi insa mijlocul. Cartea care, surprinzator, a reprezentat gura de aer din aiureala Orwell-Huxley a fost pentru mine Jocul cu margele de sticla a lui Hesse. Pe fundalul actiunii ( destul de lenta as spune, cartea mai mult ne lasa sa meditam la fundal ) ni se permite sa ne imaginam genul de societate ( nu atat de extrema ca in celelalte 2 carti ) unde practicile descrise ar fi o realitate. M-a impresionat prim faptul ca acest exercitiu de imaginatie nu a fost deloc greu pentru ca societatea era mult mai plauzibila. Cheers !

Comments are closed.